Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, discută astăzi, 11 noiembrie, într-o reuniune de lucru desfăşurată la sediul ministerului, cu reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România, probleme de actualitate şi de viitor, pentru colectivităţile locale.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, discuţiile se vor axa şi pe recenta Hotărâre de Guvern privind acordarea ajutorului de minimis pentru sprijinirea crescătorilor de animale care deţin până la 5 capete vaci de lapte şi care se organizează într-o singură formă asociativă constituită la nivelul comunei. „Valoarea totală a sprijinului financiar este de 70,87 milioane lei, iar cuantumul este de cel mult 5.000 euro pentru fiecare formă asociativă şi cuprinde costurile aferente achiziţionării, instalării tancurilor de răcire a laptelui cu o capacitate de maxim 1000 litri/ unitate administrativă teritorială organizată la nivel de comună. Suma cuprinde şi costurile cu asigurarea service-ului pentru o perioadă de 12 luni de la instalare”, se arată în comunicatul MADR.
O analiză efectuată de specialiştii MADR arată că preluarea zilnică a laptelui materie-primă provenit de la fermele de mici dimensiuni devine tot mai neatractivă pentru procesatori, din cauza costurilor legate de colectarea laptelui şi de lipsa existenţei unei oferte cantitative concentrate. „La elaborarea hotărârii de guvern s-a ţinut seama şi de pericolul ca unităţile de procesare să considere neviabilă economic colectarea laptelui materie-primă de la nivelul fiecărei ferme de dimensiuni reduse, întrucât respectarea cerinţelor ce ţin de igiena mulsului nu este suficientă pentru asigurarea standardelor de calitate a laptelui”, se mai spune în comunicat.
Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, măsura ajutorului de minimis vizează 41.000 de gospodării din toată ţara şi va asigura comercializarea laptelui conform normelor comunitare în domeniu.





