RBS Bank (Romania) SA a susţinut cu 7 milioane de euro proiectul primei fabrici ultramoderne de panificaţie congelată din România, în valoare totală de 17 milioane euro. Diferenţa a fost acoperită prin fonduri europene şi contribuţii ale acţionarilor.
Proiectul este cofinanţat de APDRP (Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
„RBS România doreşte să joace un rol activ în dezvoltarea economiei româneşti. Ca atare, acordăm o mare importanţă clienţilor care activează în industria bunurilor de larg consum, motiv pentru care am semnat contractul bilateral pentru finanţarea fabricii La Lorraine România”, a declarat Radu Ropotă, director al Diviziei Clienţi Persoane Juridice, RBS România.
Fabrica La Lorraine România este localizată în Parcul Industrial Reif din Câmpia Turzii, cu acces la autostrada A3. Acest proiect de tip greenfield a fost implementat ca o completare a operaţiunilor dezvoltate de La Lorraine Bakery Group în Polonia şi Cehia.

La Lorraine România reprezintă un parteneriat strategic între Macromex, cel mai mare distribuitor de produse congelate din România şi compania belgiană La Lorraine Bakery Group.
sursa: Agerpres





