În judeţul Dolj, însămânţările de toamnă sunt în grafic. În 29 septembrie, agricultorul doljean Mihai Bogdan Stancu semănase deja rapiţa pe 600 de hectare şi începuse pregătirea patului germinativ pentru grâu. Rapiţa este însă în pericol!
„Rapiţa a răsărit, dar nu foarte bine pentru că au fost zone cu băltiri, după ce am semănat a venit o ploaie de 200 de litri pe metru pătrat. Acum sunt destule plante, 35-40 pe metru pătrat, dar e important să treacă toate cu bine de iarnă. Este o problemă foarte mare cu rapiţa, ne confruntăm cu atac masiv de viespea rapiţei – Athalia rosae – şi de purici – Psylliodes chrysocephal – din cauza lipsei de tratament la sămânţă. Deşi s-a dat derogarea pentru tratamentul cu neonicotinoide, aceasta a venit foarte târziu şi marile firme, cu una sau două excepţii, au vândut sămânţă netratată din cauza timpului prea scurt rămas până la semănat. În decurs de două săptămâni am făcut două tratamente cu insecticide şi tot nu am reuşit să combatem dăunătorii”, ne-a spus Mihai Bogdan Stancu.

Fermierul avertizează că pentru primăvară o decizie privind permiterea tratamentului la sămânţă ar fi necesară cel târziu în luna decembrie, altfel va fi la fel de ineficientă ca şi cea trecută. „Pentru porumb, cel mai indicat ar fi ca derogarea să vină în decembrie, în aşa fel încât firmele distribuitoare să aibă timp pentru tratamente, fiindcă mulţi în decembrie au sacii de seminţe sigilaţi”, a spus acesta.
Detalii despre campania de toamnă puteţi citi în revista Recolte Bogate – octombrie 2014!





