Drumurile din Spania urmează să fie ocupate până vineri de fermierii și crescătorii de animale care vor protesta împotriva reducerii cu 23% a finanțării pentru viitoarea Politică Agricolă Comună, ceea ce le afectează subvențiile pe hectar și pe cap animal, și a potențialelor amenințări la care vor fi supuși din cauza acordului comercial UE-Mercosur. Demonstrațiile organizate de Asociația Tinerilor Fermieri (Asaja), Consiliul de Coordonare al Organizațiilor de Fermieri și Crescători de Animale (COAG) și Uniunea Micilor Fermieri și Crescători de Animale (UPA) sunt anunțare în toată țara. Ziua cu cele mai multe proteste va fi 29 ianuarie, când au fost confirmate în peste 25 de provincii din țară.

Printre orașele afectate se numără Valencia, Cadiz, Malaga, Zamora, Valladolid, Bilbao, Vitoria, Logroño, Murcia, Toledo, Santa Cruz de Tenerife, Las Palmas de Gran Canaria și Mallorca, a anunțat Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri.
Protestele sunt cauzate de reducerea planificată a bugetului de 23% pentru PAC, care amenință mijloacele de trai a mii de ferme de familie, dar și de politicile privind acordurile comerciale cu Mercosur, Cambodgia și Myanmar, care permit importurile de produse agricole fără a respecta standardele sanitare și de mediu europene.
Fermierii mai cer aplicarea strictă a Legii lanțului alimentar, interzicerea vânzării produselor sub cost, publicarea oficială a costurilor medii de producție, adoptarea unei legi de urgență privind daunele aduse faunei sălbatice și adaptarea Legii reformei muncii la nevoile campaniilor agricole.





