3 minute de citit

Proiect MADR: Instituţiile publice vor putea accesa fonduri pentru promovarea vinurilor

Instituţiile publice vor putea avea acces la fondurile europene alocate pentru măsurile de promovare din programul naţional de sprijinire a sectorului vitivinicol 2014-2018, se arată într-un proiect publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Condiţia este ca acestea să se asocieze cu una sau mai multe organizaţii profesionale din sector. Proiectul aduce completări Hotărârii Guvernului nr. 578/2014 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2014 – 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din data de 18 iulie 2014.
Astfel, se introduc două alineate noi, alineatele 11 şi 12, cu următorul cuprins: „Pentru măsura prevăzută la articolul 2, lit. b) beneficiarii sunt producătorii din sectorul vitivinicol – persoane juridice, forme asociative profesionale ale producătorilor din sectorul vitivinicol şi/sau organizaţii interprofesionale din sectorul vitivinicol şi/sau entităţi/instituţii publice”, respectiv „în cazul entităţilor/instituţiilor publice, accesarea măsurii se poate face numai în asociere cu una sau mai multe dintre formele asociative profesionale menţionate la alineatul 11”.

România a înaintat Comisiei Europene în data de 27 februarie 2015, Programul Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014 – 2018 revizuit şi actualizat, în baza regulamentelor delegate şi de implementare, dar şi în urma alocării de fonduri pentru măsura de distilare a subproduselor. Ţara noastră beneficiază de o alocare financiară în cuantum de 47,7 milioane euro anual, în perioada 2014 – 2018 pentru măsurile de sprijin notificate în cadrul Programului Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol.

2014 – an greu pentru viticultură
Anul 2014 a fost un an dificil pentru producătorii de vinuri. Din cauza ploilor frecvente, s-au făcut investiţii mari, atât în tehnologie, cât şi în procesare.
„Anul 2014 a fost un an foarte dificil. Anul dificil înseamnă mai multă investiție în vie, mai multe tratamente, deoarece a fost un an ploios. La Drăgășani grindina a rupt vița de vie. A fost un an foarte greu. S-a investit foarte mult în vie, cred că investițiile s-au dublat în acest an față de anii trecuți, dar totuși am reușit să scoatem o producție foarte bună”, a declarat Ștefan Timofti, somelier-manager de evenimente la Casa Cotnari, cu ocazia unui seminar de specialitate la Târgul Internațional de Vinuri Good Wine, găzduit de Romexpo.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×