Programul strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpi este operaţional, în acest an şi va fi demarat pe 21 noiembrie în 16 judeţe din vestul ţării.
„Populaţia ţintă o reprezintă vulpile din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia. Distribuirea aeriană a momelilor vaccinale a început la sfârşitul săptămânii trecute şi se realizează de către o firmă specializată, iar distribuirea manuală se face de către paznicii din cele 76 de fonduri de vânătoare aparţinând AJVPS şi Direcţiilor silvice din cele 16 judeţe. Pentru aceasta, se vor folosi 1.750 de momeli”, a precizat Florin Rădulescu, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare Caraş-Severin.

Programul naţional privind eradicarea rabiei la vulpi se desfăşoară pe o perioadă de zece ani. sursa: Agerpres





