3 minute de citit

PRODUCȚIA DE CEREALE A ROMÂNIEI, ÎN CĂDERE LIBERĂ ÎN ANUL 2020!

AGRICULTURA ROMÂNIEI, LOVITĂ CRUNT DE SECETĂ. Multe dintre culturile însămânţate în toamna lui 2019 şi în primăvara acestui an au fost distruse de secetă. Aproape 2,4 milioane de hectare dintr-un total de aproape 6 milioane de hectare însămânţate!

După doi ani în care România a reuşit să se claseze pe primul loc în Uniunea Europeană la producţiile de floarea soarelui şi porumb, anul acesta recoltele s-au redus, unele chiar la jumătate, pe fondul secetei prelungite şi al lipsei infrastructurii de irigaţii.

Dacă anul trecut producţia totală de cereale a României a fost de 30,4 milioane de tone, recoltată de pe o suprafaţă de 5,56 milioane hectare, anul acesta a ajuns la doar 17,03 milioane de tone, de aproape două ori mai mică, la o suprafaţă uşor redusă faţă de 2019, de circa 5,34 milioane hectare. Randamentul a înregistrat, de asemenea, un recul, de la 5.461 kg/ha în 2019, la 3.188 kg/ha.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, transmise la solicitarea AGERPRES, producţia de grâu a României a înregistrat un minus de aproape 41% faţă de 2019, ajungând la 6,091 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,088 milioane hectare şi o medie de 2.917 kg/ha, faţă de 4.749 kg/ha anul trecut. Producţii reduse s-au mai înregistrat în acest an şi la orz – 727.377 tone, faţă de 1,34 milioane tone anul trecut, orzoaică – 279.039 tone (539.558 tone în 2019) şi ovăz – 187.522 tone (361.573 tone anul trecut).

Nici în ceea ce priveşte plantele oleaginoase situaţia nu a stat mai bine. Dacă în 2019, cu o recoltă de 3,56 milioane de tone, România „a bifat” cea mai mare producţie de floarea soarelui din Uniunea Europeană, în 2020 a atins doar 1,84 milioane de tone de pe o suprafaţă însămânţată uşor mai mică faţă de 2019, respectiv 1,21 milioane hectare (1,28 milioane ha anul trecut), şi un randament de 1.510 kg/ha, comparativ cu 2.783 kg/ha anul trecut. La rapiţă, reducerea nu a fost atât de drastică, conform statisticii MADR, în condiţiile în care în 2019 s-au obţinut 798.215 tone, iar anul acesta 663.710 tone.

În schimb, producţia de porumb boabe a României a înregistrat un recul cu circa 45% din cauza secetei în 2020, totalizând 9,63 milioane de tone, comparativ cu recolta de peste 17,43 milioane de tone a anului trecut, dar totuşi o cantitate suficientă cât să acopere necesarul intern de porumb boabe estimat la 4,5 milioane de tone. Suprafaţa însămânţată a fost de 2,61 milioane hectare, cu doar 63.000 de hectare sub cea din 2019, însă randamentul a coborât la 3.695 kg/ha, faţă de 6.508 kg/ha.

„Anul agricol 2019-2020 a fost marcat de manifestarea fenomenului de secetă pedologică la nivelul tuturor regiunilor agricole, situaţie care a determinat o scădere a producţiilor medii la hectar faţă de anul 2019 cu circa 40% la cereale, circa 60% la plantele uleioase şi 45% la legume. În ceea ce priveşte sectorul pomicol, producţiile medii sunt în scădere cu circa 31% faţă de anul anterior, iar randamentele la hectar pentru struguri sunt în scădere cu circa 6% faţă de anul 2019„, au transmis reprezentanţii MADR.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×