Potenţialul agricol românesc este unul uriaş, producţia vegetală situând România pe primele locuri în Uniunea Europeană. Dacă situaţia se va menţine depinde de Comisia Europeană, susţine ministrul agriculturii, Daniel Constantin.
Potrivit acestuia, România poate să se mențină pe primele locuri în Europa la producția agricolă, dacă va reuși să convingă Comisia Europeană să nu mai fie interzise anumite substanțe absolut necesare în tratarea semințelor. „Putem să ne menținem pe primul loc la floarea soarelui și pe doi la porumb dacă vom reuși să nu mai fie interzise anumite substanțe care folosesc neonicotinoidelele. Ele sunt absolut necesare în tratarea semințelor. Faptul că în 2013 ele au fost interzise dăunează foarte mult producției din România, dacă nu vom obține acea perioadă de derogare de 120 de zile, așa cum împreună cu mediul privat am încercat să convingem Comisia Europeană. Am înțeles că există un accept de principiu și așteptăm acum și acceptul formal pe această temă. Fără astfel de tratamente, țările din Europa de Est vor fi afectate din punct de vedere al producției”, a spus Daniel Constantin, la o conferinţă peteme agricole, citat de Agerpres.
Acesta a precizat că „tehnologia din România nu dăunează, așa cum se spune, crescătorilor din alte categorii, precum crescătorii de albine”.





