3 minute de citit

PRIMUL MAGAZIN AL FERMIERILOR! FĂRĂ CHIRIE ȘI TAXE!

PRIMUL DINTR-UN LANȚ! Brânzăria de la Sibiu, unde micii fermieri locali îşi pot comercializa marfa, fără să achite vreo taxă și fără să plătească chirie, a fost inaugurată astăzi. Este primul magazin din lanțul de magazine promis fermierilor de către Casa Română de Comerț Unirea. Chiria spaţiului este suportată de Casa Română de Comerţ Unirea.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, și cel al Turismului, Bogdan Trif, au participat luni, la deschiderea primului magazin din România, prin intermediul Casei Române de Comerţ Unirea.

„Am spus cu ani în urmă că trebuie să facem această verigă extrem de importantă, pentru România, pentru producători, pentru consumatori şi anume să facem acea verigă care asigură preluarea produselor de la fermieri, aducerea lor în magazine bine puse la punct, controlate şi evident prezentate consumatorilor pentru a putea fi valorificate. Aici urmărim câştigul producătorului şi al consumatorului. Statul a intervenit cu această verigă. Astăzi am pornit pentru prima dată în România, unde în această zonă sibienii, producătorii s-au organizat rapid şi am putut realiza acest magazin  micuţ, dar el este suficient de expresiv şi suficient de  valoros pentru oamenii care au adus produsele aici să le valorifice. Vom face acest lucru în toată ţara. Acest exemplu de aici care a fost denumit brânzărie, în altă parte cum doresc localnicii, pentru a fi cât mai aproape de specificul zonei şi să fim cât mai aproape de gustul oamenilor. În zilele următoare o să deschidem la Bucureşti, în Craiova, în Slatina, la Piteşti, la Timişoara, în Teleorman, peste tot, până la sfârşitul anului să avem„, a declarat Petre Daea, citat de news.ro.

branzarie-sibiu_bFoto: news.ro

Întrebat dacă este mai convenabil ca oamenii să cumpere din aceste magazine, ministrul a arătat că preţul este în concordanţă cu calitatea.

„Este mai convenabil să vii la acest magazin, preţul va fi în concordanţă cu calitatea lui şi fără să existe o presiune, cum există la magazinele celelalte taxă de raft, taxă de aşteptare, taxă de  multiplicare, taxă de aşezare în raftul respectiv, care au ridicat preţurile. Noi vrem foarte clar să se înţeleagă că este în sprijinul fermierilor, a producătorilor„, a declarat Petre Daea.

La Brânzărie își vând produsele fermierii locali, crescători de animale. Magazinul se află în apropierea celei mai mari pieţe din oraş, Piața Cibin, pe strada Turnului nr. 19.

Casa  de Comerț Unirea va crea un lanț de 60 de magazine unde se vor vinde produse, de la brânzeturi, produse din carne, fructe, legume, livrate de fermierii români. Pe lângă magazine, este prevăzută și funcționarea unei rețele de centre de colectare și depozitare pentru produsele livrate de fermieri.

 

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×