3 minute de citit

Primăriile pot solicita fonduri prin PNDR 2020 începând din septembrie

Măsura dedicată infrastructurii din mediul rural va fi lansată la începutul lunii septembrie 2015, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Până în prezent, Ministerul Agriculturii a deschis 10 măsuri din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu finanţări de peste 900 milioane euro.

„(…) Până în momentul de faţă avem 900 de milioane de euro pe 10 măsuri care au fost deschise din PNDR 2014-2020, respectiv măsurile de investiţii, procesare, partea de pomicultură, tinerii fermieri, fermele mici, irigaţii, investiţii non-agricole. Mai avem însă o provocare la începutul lunii septembrie vizavi de infrastructura din mediul rural şi unde aşteptăm ca şi primăriile să depună proiecte. Practic, avem stabilită strategia pe următorii şase ani şi nu mai poate fi modificată”, a spus ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

Noul PNDR 2014-2020 cuprinde 14 măsuri de finanţare şi fonduri totale de 9,363 miliarde euro, din care peste 8 miliarde euro reprezintă fondurile europene, iar 1,347 miliarde euro contribuţia naţională. Potrivit şefului MADR, măsurile care mai trebuie deschise pe noul PNDR sunt cele de agromediu, care însă se deschid în mod automat, infrastructura din mediul rural, partea de cooperare şi cea de silvo-mediu, mai notează Agerpres. 

SubMăsura 7.2 – „Investiţii în infrastructura de bază” (fosta măsură 322 din PNDR 2007-2013) are o alocare totală din PNDR 2014-2020 pentru şapte ani de 1,103 miliarde euro, din care 935.505.962 euro din fonduri europene şi 167.730.716 euro de la bugetul de stat.

 Sate româneÅŸti_b

Ministrul Agriculturii explica, în toamna anului trecut, că în PNDR 2014-2020 vor fi eligibile finanţări separate pentru zona de asfaltare şi măsuri separate pentru zona de canal şi apă. „Se pot face proiecte integrate numai dacă vorbim de apă şi canal, nu împreună cu zona de asfaltare. Dacă se fac proiecte de apă şi canal, valoarea finanţărilor ajunge la 2,5 milioane de euro, dacă se merge pe finanţare individuală, la un million de euro. Pot fi finanţate şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, acolo unde satele consideră că trebuie să facă investiţii comune. În aceste zone, investiţiile pot ajunge la 4 milioane de euro pe acelaşi principiu: valoare integrată apă şi canalizare sau valoare individuală atunci când vorbim de asfaltare”, spunea Daniel Constantin.

Potrivit datelor AFIR, pentru renovarea şi dezvoltarea satelor prin Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale” din PNDR 2007-2013 au fost depuse peste 3.317 de cereri de finanţare în valoare de peste 7,64 miliarde euro. Astfel, suma alocată acestei Măsuri pentru întreaga perioadă de programare, respectiv 1,6 miliarde euro, a fost depășită de peste patru ori.

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

Citește mai multe știri →
×