Cu toate că licitaţia pentru desemnarea consultantului care va scrie programul nu a fost finalizată, iar procesul este în întârziere, prima variantă a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 ar trebui să fie gata până în luna septembrie, a declarat Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
„Din păcate, s-a întârziat mult procesul. Licitaţia nu a fost finalizată. Au fost două faze, în prima au rămas trei din cinci ofertanţi şi cel care a fost desemnat câştigător, în cea de a doua, a fost contestat pentru că a avut un leu datorie, deşi ştia clar că nu trebuie să aibă niciun fel de datorie. Nu contează că e un leu sau un milion de lei. Am luat o măsură ca să nu blocăm sistemul şi sperăm ca în câteva săptămâni să aflăm cine este consultantul. De regulă, nu este o singură firmă, ci sunt consorţii, pentru că una singură nu este capabilă să elaboreze un astfel de program”, a spus Achim Irimescu.
Secretarul MADR a precizat că PNDR 2014-2020 este un proiect complex, care necesită o analiză a pieţei cu priorităţile exacte în viitoarea programare. „Ministerul Agriculturii va cere o analiză a pieţei, cu priorităţile exacte pe viitorul PNDR. Eu pot să spun care sunt, pentru că mi le-am stabilit, dar vreau să mi le confirme sau să mi le infirme după analiză. Programul trebuie să deţină o mulţime de date şi, de aceea, nu le poate face doar ministerul. În câteva săptămâni se va decide câştigătorul, iar până în septembrie ar trebui să avem un prim program de la ei pe care ne vom consulta. Pe acesta o să-l discutăm în paralel cu partenerii sociali, cu beneficiarii, cu producătorii, iar la 1 ianuarie 2014 trebuie transmis proiectul la Comisie. Pe urmă începem negocierile cu ei, care pot dura şi şase luni până la aprobare”, a subliniat secretarul de stat în MADR.
Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a cerut ţărilor membre să vină cu programe simplificate dacă vor să fie adoptate cât mai rapid, iar acestea să conţină doar măsuri cu priorităţile statului respectiv, în cazul României infrastructura rurală, tinerii şi investiţiile în ferme.sursa: Agerpres




