1 minut de citit

Prima sesiune de depunere a proiectelor pentru crearea depozitelor de legume-fructe s-ar putea deschide în octombrie

Prima sesiune pentru primirea de dosare şi proiecte pentru crearea depozitelor de legume-fructe va fi deschisă în luna octombrie, cel târziu noiembrie, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, după o întâlnire cu membrii comisiilor de agricultură reunite din Camera Deputaţilor şi Senat.

„Există preocuparea noastră de a modifica programul naţional de dezvoltare rurală. Măsura 123 va însemna, practic, începutul programului naţional de creare a depozitelor de legume-fructe. Sperăm ca în luna octombrie, cel târziu luna noiembrie, să fie deja prima sesiune deschisă pentru a primi proiecte şi pentru a începe primirea de dosare şi de proiecte pentru această măsură”, a precizat Daniel Constantin.

Depozitele de legume-fructe se vor realiza în parteneriat public privat, cu bani proveniţi de la Uniunea Europeană, a adăugat ministrul agriculturii.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a solicitat preşedinţilor comisiilor pentru agricultură din Camera Deputaţilor şi Senat organizarea unei întrevederi cu membrii acestora. sursa: Agerpres

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×