2 minute de citit

Prețul grâului de panificație, 80 de bani

Prețul grâului. Fermierii spun că pierderile înregistrate sunt semnificative, iar, de cealaltă parte, autorităţile susţin că se fac paşi importanţi pentru refacerea sistemului de irigaţii.
Recolta de grâu din judeţul Mehedinţi este la jumătate faţă de cea de anul trecut, din cauza secetei persistente. Fermierii spun că pierderile înregistrate sunt semnificative, iar, de cealaltă parte, autorităţile susţin că se fac paşi importanţi pentru refacerea sistemului de irigaţii.

Felix Odină, fermier: „Într-un an normal, în zona noastră, media precipitaţiilor anuale este situată între 400 şi 500 litri pe metru pătrat. În acest an, acestea s-au situat sub 100 litri pe metru pătrat, ceea ce a avut ca rezultat nişte producţii slabe, din punct de vedere calitativ, dar şi cantitativ.”

bani grau o 1

Cornel Stroescu, fermier: „Seceta a persistat în ultima lună, efectiv s-a ars, producţie scăzută la hectar, preţuri… cred că nu depăşeşte 80 de bani grâul de panificaţie. Deci, anul acesta, fermierii au ieşit în pierdere, pentru că au avut costuri foarte mari.”

În Mehedinţi, se fac paşi pentru reabilitarea sistemului de irigaţii.

Ştefan Răceanu, directorul Direcţiei Agricole: „La Dunăre pompează apa pe canal, rămâne de văzut în ce măsură vor reuşi fermierii să irige culturile adiacente canalului. Este un lucru bun, e un început, sperăm să se continue şi cu celelalte staţii de pompare din jos, cu staţia de la Pristol.”
Amenajarea Crivina – Vânju Mare va putea deservi irigarea a 26.000 de hectare, cel mai probabil de anul viitor. (Radio România Actualități)

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×