Adama
Vinasa Rompak

Efectele secetei în Caraş-Severin: 32.000 ha cu porumb, arse de caniculă, iar cartofii s-au oprit din vegetaţie

Publicat: 05 august 2012 - 19:36
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Canicula din luna iulie a afectat culturile agricultorilor cărăşeni, care, chiar şi după câteva zile cu ploi, nu vor mai putea obţine în această toamnă producţia pe care au avut-o în anii trecuţi.

32.000 ha cu porumb şi 6.000 ha cu cartofi afectate de secetă

”Cerealele şi legumele, care nu au fost încă recoltate, au avut de suferit de pe urma secetei. Astfel, culturile de porumb, circa 32.000 de hectare în judeţ, floarea soarelui, aproximativ 5.400 de hectare, cartofii cultivaţi pe 6.000 de hectare şi cele aproape 900 de hectare de cultură de rapiţă sunt, în parte, compromise”, a declarat Mariana Brujan, şef serviciu în cadrul Direcţiei pentru Agricultură (DADR) Caraş-Severin, citată de Agerpres.

Sac de cartofi_b

Culturile de porumb şi cele de cartof sunt cele mai grav afectate de secetă şi de temperaturile ridicate. “Pentru constatarea pagubelor produse de secetă s-au făcut deplasări ale comisiilor în zonele Vermeş, Berzovia şi Măureni. Din constatările făcute la noi în judeţ, au fost afectate serios 300 de hectare de porumb, care aparţin unei societăţi comerciale, iar cartofii s-au oprit din vegetaţie”, a precizat Mariana Brujan.

Păioasele au scăpat de caniculă: 3.500 kg/ha la grâu, aproape 3.000 kg/ha la orz şi 4.500 kg/ha la triticale

Grâul, orzul şi triticalele nu au fost afectate de seceta şi canicula din luna iulie, deoarece recoltarea s-a făcut înainte de această perioadă, a mai afirmat Mariana Brujan.

Potrivit datelor furnizate de reprezentantul DADR Caraş-Severin şi citate de Agerpres, în toamna anului 2011, în judeţul Caraş-Severin au fost însămânţate cu grâu circa 12.000 ha de teren şi s-au recoltat peste 43.000 de tone, producţia fiind de 3.500 de kilograme la hectar.

Alte 385 ha de teren au fost însămânţate cu orz, iar producţia obţinută a fost de peste 1.100 de tone, respectiv aproape 3.000 de kilograme la hectar. De asemenea, cu triticale au fost însămânţate 670 de hectare, iar producţia obţinută la recoltare a fost de aproape 3.000 de tone, cu o medie de 4.500 de kilograme la hectar.

Vizualizat: 2880 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Precipitaţii puţine şi secetă accentuată până pe 7 august

Precipitaţii puţine şi secetă accentuată până pe 7 august

Precipitaţii reduse cantitativ în regiunile agricole din vestul şi centrul ţării şi secetă pedologică accentuată în intensitate, în special în sud-est, sud şi est, sunt caracteristicile principale ale prognozei agrometeorologice valabile până pe data de 7 august, publicată în 3 august a.c. de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Compensaţiile financiare pentru fermierii afectaţi de secetă ar putea fi aprobate de Guvern săptămâna viitoare

Compensaţiile financiare pentru fermierii afectaţi de secetă ar putea fi aprobate de Guvern săptămâna viitoare

Guvernul va lua în discuţie, „spre aprobare”, săptămâna viitoare (6-12 august 2012), o hotărâre de guvern care vizează compensaţii financiare ce vor fi acordate fermierilor care sunt afectaţi de secetă, a anunţat, marţi, 31 iulie, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Şeful MADR: Seceta riscă să afecteze porumbul şi floarea soarelui. IMM-urile vor primi compensaţii pentru 80% din pierderi

Şeful MADR: Seceta riscă să afecteze porumbul şi floarea soarelui. IMM-urile vor primi compensaţii pentru 80% din pierderi

Seceta riscă să afecteze cultura de porumb şi de floarea soarelui, context în care IMM-urile vor primi compensaţii de la stat care vor acoperi 80% din pierderi, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la o conferinţă de presă. 

Sălaj: Porumbul, cartofii şi floarea soarelui sunt puternic afectate de secetă

Sălaj: Porumbul, cartofii şi floarea soarelui sunt puternic afectate de secetă

Culturile de porumb, cartof şi floarea soarelui sunt puternic afectate de secetă, gradul de calamitare fiind de peste 30%, iar recolta va fi compromisă total dacă nu va ploua, susţin reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Sălaj.

Covasna: Arşiţa şi seceta au distrus culturile de cartofi în proporţie de 80%

Covasna: Arşiţa şi seceta au distrus culturile de cartofi în proporţie de 80%

Arşiţa şi seceta prelungită din această vară au afectat aproape 80% din culturile de cartofi din judeţul Covasna, afirmă conducerea Direcţiei Agricole Judeţene.

Fermierii vor primi despăgubiri pentru pagubele provocate de secetă

Fermierii vor primi despăgubiri pentru pagubele provocate de secetă

Conferinţa susţinută marţi, 24 iulie 2012, de premierul Victor Ponta şi ministrul agriculturii, Daniel Constantin, s-a finalizat cu soluţii concrete de ajutor pentru fermierii afectaţi de seceta din acest an.

Harghita: Recolta de cartofi redusă la jumătate de seceta extremă

Harghita: Recolta de cartofi redusă la jumătate de seceta extremă

Judeţul Harghita se confruntă cu cea mai mare secetă din ultimii 50 ani, aproape întreaga suprafaţa agricolă fiind afectată de lipsa precipitaţiilor şi căldura excesivă, iar recolta de cartofi redusă considerabil.

Seceta a distrus peste 50% din culturile de cartofi ale covăsnenilor

Seceta a distrus peste 50% din culturile de cartofi ale covăsnenilor

Seceta prelungită din această vară a afectat peste jumătate din culturile de cartofi din judeţul Covasna. În pericol sunt şi culturile de sfeclă-de-zahăr, dar şi fâneţele care sunt „pârjolite” de soare, prin urmare seceta afectează şi crescătorii de animale, a declarat directorul Direcţiei Agricole Covasna, Konczei Csaba.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii