Adama
AGRICOVER

Brăila: Cultura de rapiţă a fost înfiinţată doar pe 25 la sută din suprafaţa propusă

Publicat: 04 octombrie 2011 - 08:57
2 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

În Brăila, cultura de rapiţă a fost înfiinţată pe mai puţin de un sfert din suprafaţa programată, respectiv pe 27.000 de hectare, din cele 133.000 ha programate pentru campania de toamnă, după cum a declarat, directorul DADR Brăila, Traian Cişmaş.

Irigaţiile fără subvenţii nu funcţionează, iar agricultorii se gândesc deja la pierderile pe care vor trebui să le suporte. „Din cauza secetei, din cele 133.000 de hectare programate pentru efectuarea înfiinţării culturilor de toamnă, astăzi s-a realizat însămânţarea cu rapiţă pe doar 27.000 de hectare. Dacă în perioada imediat următoare nu va ploua sau nu se va întâmpla ceva în bine, vor fi mari probleme în înfiinţarea acestor culturi. Spun acest lucru datorită faptului că nu s-au mai subvenţionat irigaţiile, iar suprafeţele contractate sunt foarte mici”, a spus Cişmaş, potrivit Agerpres.

Cultură rapiţă_b

Potrivit şefului DADR Brăila, din cauza secetei din ultima perioadă, anul agricol 2012 riscă să fie afectat, fapt ce va influenţa atât producătorii, cât şi populaţia, care va trebui să plătească preţuri mai mari pentru produsele agricole importate.

Vizualizat: 3552 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Schimbările climatice: Este momentul pentru diversificarea culturilor

Schimbările climatice: Este momentul pentru diversificarea culturilor

În faţa ameninţărilor generate de schimbările climatice care determină secete, inundaţii, paraziţi se impune diversificarea producţiilor agricole, avertizează specialiştii.

În 2011 a crescut suprafaţa cultivată cu legume ecologice

În 2011 a crescut suprafaţa cultivată cu legume ecologice

Suprafaţa cultivată cu legume în sistem ecologic este estimată pentru anul agricol 2011 la circa 956 hectare, comparativ cu anul 2010, când aceasta a fost de 739,32 de hectare, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Statistic, seceta de toamnă e prezentă în opt din zece ani

Statistic, seceta de toamnă e prezentă în opt din zece ani

Prezent la „Expoziţia şi bursa de ovine Ţurcana”, organizată în localitatea Costeşti, judeţul Hunedoara, la poalele Munţilor Orăştiei, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără a spus că nu se poate vorbi încă de o secetă, ploile lipsind toamna în majoritatea ultimilor ani.

Fermierii români întâmpină probleme în administrarea terenurilor

Fermierii români întâmpină probleme în administrarea terenurilor

Un sfert din fermierii români îşi gestionează cu dificultate terenurile sau întâmpină probleme atunci când încearcă să îşi extindă exploataţiile prin achiziţii de noi suprafeţe, arată rezultatele unui studiu realizat de compania de consultanţă agricolă Agroadvice, parte a grupului Agricover. 

Fermierii olteni au încheiat recoltatul porumbului

Fermierii olteni au încheiat recoltatul porumbului

În judeţul Olt, fermierii au reuşit să strângă recolta de pe majoritatea suprafeţelor cultivate cu porumb şi, potrivit specialiştilor în agricultură, se pot declara mulţumiţi pentru că în acest an producţia a fost bună, de 3.700 kg/ha.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [2]  
Pagini: [1]  1   
2.
paula
|
10. 05, 2011. Wednesday 10:19
Comentariu editorial

Judetul Brăila ocupă o suprafaţă totală de 428.600 ha. Suprafaţa arabilă este de 252.650 ha, adica 58,94% din suprafaţa judeţului şi 0,86% din suprafaţa totală a ţării. Probabil directorul DADR Brăila, Traian Cişmaş, s-a referit, în declaraţia sa, la cele 133.000 ha programate pentru a fi însămânţate în această campanie de toamnă cu mai multe culturi, iar din acestea, s-au însămânţat 27.000 ha cu rapiţă.

1.
un agricultor informat
|
10. 04, 2011. Tuesday 09:17

de cand pe braila se seamana 133.000 de ha de rapita????????????!!!!!!

Rezultate: [2]  
Pagini: [1]  1   

Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii