2 minute de citit

Popescu (ROMPAN): Reducerea TVA la pâine are drept avantaj faptul că lumea mănâncă alimente mai sigure

O pâine uriaşă, de 70 de kilograme, a fost coaptă noaptea trecută, în cuptorul din incinta Romexpo. Mai mare cu 10 kilograme decât cea de anul trecut, pâinea a subliniat avantajul unei cote de TVA de 9%.

„Domnule prim-ministru, uitaţi ce a crescut pâinea aceasta care are TVA de 9%. Are cu 10 kilograme mai mult decât pâinea care are TVA de 24% de anul trecut. În total are 70 de kilograme, iar cea de anul trecut avea aproape 60 de kilograme. Este o pâine cu cartofi, naturală sută la sută. Consider că marele avantaj al reducerii TVA la pâine este că lumea mănâncă mult mai sigur din punct de vedere alimentar, pentru că produsele fiscalizate sunt sigure şi pentru că trasabilitatea este foarte bine stabilită”, , a declarat, miercuri, la Indagra, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu.

Preşedintele ROMPAN a precizat că în producerea pâinii s-au folosit 50 kilograme făină, 30 de litri de apă, un kilogram de drojdie, unul de sare şi 5 kg de cartofi.
Premierul Victor Ponta, alături de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin şi de ministrul chinez al Agriculturii, Han Changfu, au fost invitaţi să taie primii din pâinea uriaşă şi să deguste împreună cu vizitatorii prezenţi la Indagra.

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×