DECIZIE! Prim-ministrul României, Florin Cîțu, a semnat decizia de numire în funcția de secretar de stat la Ministerul Agriculturii a lui George Aurelian Cățean, cunoscut crescător de oi și vaci din județul Brașov. Decizia a fost publicată marți, 16 februarie 2021, în Monitorul Oficial.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul George Aurelian Cățean se numește în funcția de secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precizează decizia premierului României.
George Cățean, alături de cei doi frați ai săi, deține „Ferma Căţean”, din Rotbav, jud. Braşov, care are în proprietate peste 1.500 de ovine şi mai mult de 100 de vaci, produce brânzeturi şi preparate din carne, pe care le vinde în mai multe magazine proprii şi locale, precum şi în câteva magazine ale lanţului Carrefour.
Sunt nepot de cioban. În momentul de față, avem un business în agricultură, împreună cu ceilalți doi frați, avem o fermă de creștere de vaci de lapte, precum și oi. Din 2013, facem și procesare, tot mereu am făcut și procesare, dar din 2013, suntem și furnizori ai unui retailer, pe produs tradițional. Este un business pe care l-am dezvoltat, un business cu o cifră de afaceri de câteva milioane, aproape un deceniu de activitate în acest domeniu, a putut dovedi faptul că se pot face lucruri și-n zona fermelor integrate pentru că asta este cheia, materia primă să o procesezi și mereu să faci și partea de comercializare, așa se prezintă George Cățean.
George Cățean a studiat marketing în cadrul Universității Transilvania din Brașov. Este activ în mai multe organizații non-guvernamentale, cu implicare locală și regională.
În 2013, a fost coordonator al proiectului Transhumanța, proiect desfășurat în cinci țări de pe lanțul carpatic. În 2017, a hotărât să se implice în Platforma România 100, organizație în cadrul căreia a coordonat Comunitatea Tematică “Agricultură și dezvoltare rurală”. Începând cu 2018, s-a implicat în pregătirea și dezvoltarea viitorului partid politic PLUS în Regiunea Centru. A pus bazele rețelei naționale de responsabili rurali PLUS și a contribuit la programul electoral al candidaților din mediul rural.
Din 2019, este membru al Biroului Național PLUS, cu responsabilitate pentru mediul rural și organizare.
În decembrie 2020, George Căţean a candidat pentru un loc în Senat pe lista Alianţei USR-PLUS Braşov (din partea PLUS), însă redistribuirea voturilor l-a lăsat fără locul de senator.