Patru mari organizații ale fermierilor români cer demisia ministrului agriculturii, Petre Daea! Cele patru organizații reunite în Alianța pentru Agricultură și Cooperare au transmis un comunicat pentru Agroinfo.
"Nu putem să nu observăm că, zilele acestea, noi, organizațiile profesionale din agricultură, am fost ținta unor atacuri lansate inclusiv de ministrul Petre Daea. Declarațiile domnului ministru sunt de notorietate și au fost preluate de majoritatea publicațiilor cu interes pentru domeniu.
Ne-au afectat, de asemnea, și zvonurile lansate pe holurile ministerului privind o așa numită renunțare din partea asociațiilor de fermieri vizavi de modificarea modului de calcul a despăgubirilor, în schimbul premizei mai mult sau mai puțin oficiale că se vor acorda despăgubiri si pentru culturile de primăvară. Alianța pentru Agricultură și Cooperare respinge public aceste afirmații!
Rolul organizațiilor profesionale este tocmai acela de a depune toate eforturile pentru ca interesele membrilor să fie transmise autorităților și publicului larg. Fermierii membri sunt cei care ne-au mandatat în acest sens. Avem, așadar, și căderea morală şi pe cea profesională pentru a comunica public că nu vom renunța la solicitarea de corectare a modalității de calcul prin actul normativ.
De aceea, cerem angajaților Ministerului Agriculturii și ai Direcțiilor Agricole Județene să facă tot ceea ce trebuie pentru ca fermierii să primească aceste despăgubiri corect calculate!
În cazul în care Ministerul Agriculturii nu își asumă corectarea formulei de calcul, ne vedem nevoiți să solicităm demisia domnului ministru Petre Daea!
Domnului ministru îi place să se prezinte ca fiind deosebit de atașat de fermierii și producătorii agricoli români. De aceea credem că intenția nu a fost de a-i nedreptăți ci de a asigura resursele necesare pentru ca nimeni să nu fie exclus. Motiv pentru care vă reamintim că modalitatea de calcul corectă este cea propusă de noi, fiind aplicată și în trecut, cu ocazia despăgubirilor din 2020, 2015, 2007!
Cu ajutorul dvs, al presei generaliste și de profil, facem un apel la toți membrii noștri, la toții fermierii, să depună în termen cererile pentru acordarea despăgubirilor pentru culturile înființate în toamna anului 2021. Termenul limită este 9 decembrie!
Cererile se completează de către fermier, direcțiile agricole județene fiind obligate să primească cererile așa cum sunt completate. În caz contrar, fermierii pot acționa în justiție pentru ca drepturile lor să fie respectate iar despăgubirile să le fie acordate!
Nutrim sincera convingere că dvs, reprezentanții mass-media, ne veți sprijini eforturile ca interesele fermierilor să primeze.
Va stam la dispoziție cu orice informații suplimentare şi vă asigurăm de întreaga noastră solicitudine!
Cu considerație,
în numele membrilor celor 4 organizații,
PRO AGRO Ionel ARION
LAPAR Nicolae VASILE
UNCSV Mircea BĂLUȚĂ
APPR Nicolae SITARU"