Profitând de embargoul impus de Moscova pentru produsele agroalimentare din Occident, Turcia are de gând să-şi crească exporturile spre Rusia.
Creşterea exporturilor de fructe, legume şi produse lactate spre Rusia ar permite Turciei să-şi reducă un deficit al balanţei comerciale care se ridică la aproximativ 20 de miliarde de dolari anual. „Această situaţie ar putea fi 100% pozitivă, trebuie să profităm de această oportunitate. Rusia poate consuma tot ceea ce noi putem produce”, a declarat vice-preşedintele Camerei de Comerţ din Istanbul, Ahmet Ozer.
În 2013, Turcia a vândut Rusiei produse în valoare de şapte miliarde de dolari, iar Ahmet Ozer estimează că anul acesta ar putea avea loc o creştere de 25% dacă Moscova se va îndrepta spre Ankara pentru bunurile pe care anterior le importa din Australia, Canada, Norvegia, SUA şi statele membre UE.
Efecte negative atât pentru europeni cât şi pentru turci
Wall Street Journal avertizează însă că această creştere a exporturilor spre Rusia ar putea avea un efect negativ în dezvoltarea relaţiilor dintre Ankara şi Bruxelles, în special având în vedere că UE şi-a exprimat deja îngrijorările cu privire la creşterea exporturilor spre Rusia din partea unor ţări precum Brazilia şi Egipt, în condiţiile în care acestea pot reduce impactul sancţiunilor occidentale impuse Rusiei.
De asemenea, creşterea exporturilor turceşti de alimente spre Rusia ar putea afecta preţurile pe piaţa din Turcia, ţară unde în luna iulie rata anuală a inflaţiei a atins 9,3%, cel mai ridicat nivel de după luna aprilie 2012. sursa: Agerpres