Adama
AGRICOVER

Tabără: Aşteptăm cât mai repede o decizie a CE privind modificarea PNDR

Publicat: 08 noiembrie 2011 - 15:32
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

România aşteaptă cât mai repede o decizie din partea Comisiei Europene privind modificarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), „pentru că e nevoie de o pornire a acestui program pe investiţii mai mari”, a declarat la Bruxelles, ministrul agriculturii Valeriu Tabără, care a precizat că a discutat acest subiect luni, în cadrul unei întâlniri cu comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş.

Ministrul agriculturii a precizat că o altă temă de discuţie, care va fi abordată şi marţi în cadrul unei întâlniri cu comisarul european pentru sănătate şi politica consumatorului, John Dalli, a fost reluarea exporturilor româneşti de carne de porc către UE şi problema exporturilor de carne spre Turcia, despre care şi-a exprimat dorinţa de a fi reluate „cât mai repede”.

Valeriu Tabără a participat luni, la Bruxelles, la o dezbatere găzduită de Parlamentul European privind pachetul legislativ referitor la Politica Agricolă Comună în perioada 2014-2020, la care au luat parte membrii Comisiei de agricultură (AGRI) a PE, miniştrii agriculturii din UE şi comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.
sursa: Agerpres

Vizualizat: 1689 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Dacian Cioloş, nemulţumit de atacurile la adresa reformei PAC

Dacian Cioloş, nemulţumit de atacurile la adresa reformei PAC

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dacian Cioloş şi-a exprimat nemulţumirea faţă de unele reacţii şi comentarii apărute în presă referitor la o parte dintre propunerile privind reforma Politicii Agricole Comune (PAC). Acesta a apărat propunerea Comisiei Europene, afirmând că unele concluzii sunt pripite şi eronate şi subliinind importanţa dialogului şi a comunicării pentru a putea ajunge la un acord.

CE votează pe 14-15 noiembrie prelungirea cu doi ani a perioadei de tranziţie pentru procesarea laptelui neconform

CE votează pe 14-15 noiembrie prelungirea cu doi ani a perioadei de tranziţie pentru procesarea laptelui neconform

La mijlocul lunii noiembrie România poate primi acordul Comisiei Europene în ceea ce priveşte prelungirea perioadei de tranziţie cu doi ani, până la finele lui 2013, pentru procesarea laptelui neconform cu cerinţele comunitare, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş.

Tabără a discutat situaţia agriculturii româneşti cu o delegaţie a FMI

Tabără a discutat situaţia agriculturii româneşti cu o delegaţie a FMI

Valeriu Tabără, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, s-a întâlnit, vineri 4 noiembrie 2011, cu o delegaţie a Fondului Monetar Internaţional (FMI). 

Legea semnăturii unice - propunere legislativă

Legea semnăturii unice - propunere legislativă

Orice document emis de instituţiile statului va purta o singură semnătură.

Tabără poartă noi discuţii la Bruxelles despre reluarea exporturilor de carne de porc

Tabără poartă noi discuţii la Bruxelles despre reluarea exporturilor de carne de porc

Reluarea exporturilor de carne de porc pe piaţa comunitară şi folosirea biotehnologiilor în agricultură sunt subiecte care se vor afla pe agenda discuţiilor de la începutul săptămânii viitoare dintre ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi comisarul european pentru sănătate şi politica consumatorului, John Dali.

Tabără va propune CE taxarea inversă şi la carne

Tabără va propune CE taxarea inversă şi la carne

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat recent că va discuta, la întâlnirea pe care o va avea pe 8 noiembrie cu comisarul european pentru sănătate şi politica consumatorului, John Dali, despre introducerea taxării inverse la carne, în vederea reducerii evaziunii în domeniu.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii