Adama
Vinasa Rompak

Subvențiile APIA pășune ale crescătorilor luate de președintele asociației!

Publicat: 10 aprilie 2024 - 17:40
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Președintele unei asociații de crescători de animale din Bistrița Năsăud a recunoscut în fața procurorilor anticorupție că a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) tabele și declarații false cu scopul de a încasa subvenția APIA pe hectarul de pășune. Suma încasată circa 390.000 euro care ar fi trebuit să ajungă la crescătorii de animale. 

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj - Biroul teritorial Baia Mare au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului P.G.A., la data faptelor președinte al unei asociații de crescători de animale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

frauda-apia-pasune_b

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 2015 - 2021, inculpatul P.G.A., în calitatea menționată mai sus, ar fi depus și completat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente (tabele centralizatoare, declarații, etc.) în care ar fi fost consemnate date false, în scopul îndeplinirii condițiilor de eligibilitate și de a obține în mod injust fonduri nerambursabile în cadrul schemelor de plată.
Prin aceste demersuri, asociația condusă de inculpat ar fi obținut fonduri nerambursabile în valoare totală de 1.922.169 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

În prezența avocatului, inculpatul P.G.A. a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 90 de zile, la primăria comunei Rodna sau la parohia ortodoxă Rodna, județul Bistrița-Năsăud, în condițiile stabilite de instanță.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză," precizează comunicatul DNA. 

Vizualizat: 1649 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

10 decembrie 2024 - 19:30

"În această perioadă am intensificat controalele la nivel național datorită faptului că rolul Autorității Național Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este acela de a se asigura că tot ce ajunge pe masa consumatorului sunt produse bune și sigure pentru consum. Spun acest lucru pentru că este important ca populația să achiziționeze produse autorizate și produse doar din unități autorizate și înregistrate sanitar-veterinar," a declarat astăzi Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii