Preşedintele Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea Legii de aprobarea a ordonanţei de urgenţă a Guvernului prin care se aduc modificări actului normativ privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Băsescu a semnat luni cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea Art. II din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală.
Desfiinţarea Comitetul Naţional de Iniţiativă nu este justificată
În motivarea cererii se atrage atenţia că, potrivit articolului I pct. 3 din OUG nr. 58/2013, se desfiinţează Comitetul Naţional de Iniţiativă, menţionându-se că această soluţie „nu este justificată”. „Comitetul Naţional de Iniţiativă, conform legii, şi-a îndeplinit obligaţiile ce vizau înscrierea camerei agricole la nivel naţional şi aprobarea comitetelor de iniţiativă de înfiinţare a camerelor agricole. Prin desfiinţarea Comitetului Naţional de Iniţiativă, alegerile pentru camera agricolă la nivel naţional nu vor mai putea fi validate şi finalizate”, se precizează în cerere.
Băsescu mai susţine că implicarea prefectului în înfiinţarea, prin ordin, a comitetului judeţean de iniţiativă contravine art. 2 alin. (1) deoarece camerele agricole sunt organizaţii apolitice.
Candidaţii să aibă cel puţin 25 de susţinători, la înscriere
„Menţionăm că modalitatea de înscriere a modificărilor şi completărilor statutului-cadru este corectă, astfel cum prevede Art. 8 din Legea nr. 283/2010, în forma republicată, sens în care nu se justifică abrogarea alin. (2) al acestui articol, prin Articolul I pct. 4 din OUG nr. 58/2013”, se mai arată în cererea lui Băsescu.
De asemenea, prin articolul I pct. 7 din OUG nr. 58/2013 se prevede că în cazul fermierilor nu mai este necesară depunerea unei liste de susţinători pentru alegerea ca membru al colegiului judeţean.
În acest context, Băsescu menţionează că potrivit Legii nr. 283/2010, în forma republicată, alegerea membrilor colegiului judeţean al camerei agricole se făcea prin vot, într-un singur tur de scrutin, pe listele colegiului camerei agricole judeţene propuse de „fermieri înscrişi în listele electorale, cu condiţia depunerii unei liste de susţinători de minimum 25 de alegători înscrişi în listele electorale, pentru fiecare dintre aceştia (Art. 10 alin. 1 lit. h); fermieri tineri cu vârsta de până la 30 de ani înscrişi în listele electorale, cu condiţia depunerii unei liste de susţinători de minimum 25 de alegători înscrişi în listele electorale, pentru fiecare dintre aceştia”. „Apreciem că forma legii republicată este cea corectă întrucât, pentru a fi ales, este nevoie de o susţinere din partea unui grup de alegători. Mai mult, o asemenea formă de înscriere pe listele electorale ar putea fi discriminatorie faţă de ceilalţi participanţi la alegeri”, se subliniază în cerere.
Băsescu mai susţine că nu este de acord cu abrogarea modelului listei pentru susţinerea unui candidat ca membru al colegiului judeţean al unei camere agricole judeţene.
Camerele agricole nu pot funcţiona fără patrimoniu
În ceea ce priveşte Colegiul Camerei Agricole Naţionale, Băsescu nu este de acord cu abrogarea alineatului potrivit căruia „funcţia de preşedinte este asimilată funcţiilor de demnitate publică, conform legii”.
„Cu privire la Articolul I pct. 15 din O.U.G. nr. 58/2013, prin care se are în vedere abrogarea Art. 15 referitor la patrimoniul camerelor agricole, menţionăm că fără patrimoniu acestea nu pot funcţiona, aşadar este necesară menţinerea textului actual de lege. Menţinerea Art. 21 şi Art. 22 din Legea nr. 283/2010, în forma republicată, referitoare la relaţia cu autorităţile administraţiei publice, considerăm că este justificată de necesitatea consultării tuturor fermierilor, de reducerea birocraţiei, permiţându-se luarea unor decizii corecte de către funcţionarii statului”, mai atrage atenţia Băsescu. Sursa: Agerpres