PLATĂ AVANS SUBVENŢII 2018. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început plata în avans a subvenţiilor pe suprafaţă către fermierii români în data de 16 octombrie, aceasta urmând să se încheie pe 30 noiembrie. Câţi bani au fost plătiţi până acum!
Din 16 octombrie până ieri (27 octombrie - n.red.) am plătit fermierilor peste un miliard de euro, care au intrat în conturile acestora, şi ne-am propus ca până la finele anului să dăm peste 1,6 miliarde euro, a declarat, citat de Agerpres, directorul general al APIA, Adrian Pintea, la o dezbatere organizată în cadrul „Moldova Business Week”, la Chişinău.
Pintea a precizat că plafonul pus la dispoziţie pentru fermierii români în 2018 este de 1,912 miliarde euro.
În perioada 27-29 noiembrie 2018, la Chişinău are loc a cincea ediţie a conferinţei „Moldova Business Week”, organizată de Agenţia de Investiţii, sub egida Guvernului Republicii Moldova, eveniment care îşi propune să stabilească noi relaţii comerciale, durabile şi transparente cu parteneri din întreaga lume şi la care sunt aşteptaţi în jur de 1.000 de participanţi din 53 de ţări.
Potrivit APIA, Adrian Pintea a participat la eveniment la invitaţia ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului din Republica Moldova, Nicolae Ciubuc, în calitate de Guest speaker în cadrul Panelului de discuţii AGRIFOOD, unde a vorbit despre impactul major pe care implementarea formelor de sprijin finanțate din fonduri europene l-a avut asupra dezvoltării sectorului agricol din România în cei peste 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.
În cei zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, APIA a derulat fonduri europene şi naţionale destinate susţinerii agriculturii româneşti şi fermierilor români de peste 23 miliarde euro. Rata medie anuală de absorbţie a fondurilor europene este de peste 96%. În medie, la APIA se depun 900.000 de cereri în fiecare an, pentru o suprafaţă de peste 9,5 milioane hectare. Aceste cereri sunt prelucrate de către colegii de la APIA. Şi fondurile sunt mari şi numărul de personal este pe măsura. În prezent APIA are un personal de 4.800 de angajaţi, a afirmat Pintea, citat de Agerpres.
Acesta a subliniat că, în 2007, APIA derula mai puţin de 10 forme de sprijin destinate fermierilor români, însă, odată cu implementarea noii Politici Agricole Comune, după anul 2015 până în prezent fermierii români beneficiază de peste 100 de scheme de plată şi forme de sprijin.