Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a anunțat miercuri seara, la Agro TV, că de luni, 13 februarie 2023, au început plățile pentru măsurile de dezvoltare rurală M10 agro-mediu și climă și M11 agricultură ecologică. Șeful APIA a spus că fermierii vor avea banii în conturi în maxim o săptămână.
Plățile compensatorii pe măsurile de dezvoltare rurală sunt aferente anului de cerere 2022.
"De luni, a început autorizarea la plată a Măsurilor 10 agro-mediu și Măsura 11 agricultură ecologică. Se fac zilnic autorizări la plată și, de asemenea, vor intra banii în cont, dar se respectă acel circuit bancar. Dar, de la autorizare la plată până la banii efectiv în cont, în maxim o săptămână, zic eu, ar trebui să le intre la toți banii. Dar, în momentul în care este autorizat la plată, fermierul își vede deja decizia cu suma de bani și, cu siguranță, îi vor intra și-n cont," a anunțat șeful APIA, miercuri seara, la Agricultura la raport.
El a explicat de ce nu s-au făcut aceste plăți până acum, așa cum se obișnuia în fiecare an, și ce a determinat întârzierea la plată.
"În ceea ce privește cele două măsuri, atât Măsura 10 agro-mediu și climă, cât și Măsura 11 agricultură ecologică, aceste autorizări la plată au fost blocate de către noi. De ce? Așa cum am mai spus și-n emisiunile anterioare, pe lângă cele două fonduri pe care APIA le gestionează, FEGA și FEADR, măsurile delegate de colegii noștri de la AFIR, a mai apărut încă un fond, așa-numitul fond EURI, pe care noi a trebuit să-l implementăm în sistemul informatic, iar începând de luni (13 februarie n.r.) am demarat și aceste plăți, atât pe Măsura 10, cât și pe Măsura 11 și, la fel, zilnic se fac, facem cu ANT (ajutor național tranzitoriu n.r.) cu tot în jur la 20-30 de milioane de euro zilnic. Adică, autorizăm la plată. Răspunsul este da, se fac aceste plăți, am început de luni," a declarat șeful APIA, miercuri seara, la Agricultura la raport, răspunzînd la întrebările adresate de mai mulți fermieri.
Cu toate acestea, crescătorii de animale care au accesat Pachetul 8 rase autohtone în pericol de abandon din cadrul Măsurii 10 mai au de așteptat, aceste plăți nu sunt încă autorizate de către APIA.
"În ceea ce privește Măsura 10, Pachetul 8, urmează, undeva după data de 15 a lunii februarie se vor face și aceste plăți," a precizat șeful APIA.