USDA estimează pentru România o producție de 8,9 milioane de tone de grâu, cu 14% mai puțin față de anul trecut, în timp ce producția de porumb este estimată la 10 milioane de tone, cu 32,5% sub cea de anul trecut. Ministrul Agriculturii a anunțat că recolta s-a terminat și că datele oficiale vor fi făcute publice săptămâna aceasta.
Seceta pedologică din acest an a adus fermierilor români randamente mici la hectar la principalele culturi, astfel că producțiile totale vor fi și cu peste 25% sub cele de anul trecut și cu peste 10% mai mici decât media ultimilor cinci ani. Potrivit ultimei estimări a Departamentului pentru Agricultură a SUA (USDA), producția de grâu din acest an va fi de numai 8,9 milioane de tone, față de 10,4 milioane de tone anul trecut, conform datelor Institutului Național de Statistică (minus 14,4%). Producția medie a ultimilor cinci ani este de 8,8 milioane de tone, în condițiile în care au fost ani și cu 10,2 milioane de tone (2019), dar și cu 6,4 milioane de tone (2020), conform datelor MADR, citate de economica.net
În ceea ce privește producția de porumb estimată de USDA, cantitatea a fost revizuită cu 3.000 de tone în minus față de luna anterioară, până la un total de 10 milioane de tone. Ar putea fi astfel cea mai mică producție de porumb din 2015, când fermierii au realizat în total aproximativ 9 milioane de tone. Raportată la producția de porumb boabe, conform datelor INS pentru 2021, de 14,8 milioane de tone, reiese un declin de 32,5%. Față de media ultimilor cinci ani, producția acestui an este cu 23% mai mică. În 2018, spre exemplu, producția a fost de 18,6 milioane de tone.
Nu în ultimul rând, USDA estimează pentru România o producție de 2,7 milioane de tone de floarea-soarelui, cu 5% sub cele 2,8 milioane de tone realizate anul trecut, conform INS. În România s-a obținut și producții de peste 3,5 milioane de hectare (2019), dar și de 1,7 milioane de tone în 2015.