Liderii europeni nu au reuşit vineri, la Bruxelles, să ajungă la un acord în privinţa cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020. Din cauza poziţiilor lor diferite cu privire la bugetul 2014-2020 al Uniunii Europene, cei 27 oficiali au decis să-şi dea o nouă întâlnire la începutul lui 2013 pentru a încerca din nou să ajungă la o înţelegere.
Uniunea Europeană ar putea renunţa la plafonarea ajutoarelor acordate agricultorilor. Astfel, unul dintre aspectele cheie ale reformei Politicii Agricole Comune (PAC) poate fi exclus, profitând de negocierile privind bugetul European.
Agricultura va fi în măsură să evolueze foarte bine şi să se bucure de o creştere a gradului de competitivitate în raport cu celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, dacă România va reuşi să obţină o sumă de aproximativ 21 de miliarde de euro din fonduri europene, a declarat marţi Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale (MADR).
Preşedintele francez François Hollande a declarat luni, că se va “bate pentru a păstra fondurile structurale şi Politica Agricolă Comună” în viitorul cadru financiar multianual 2014-2010 al Uniunii Europene.
Întârzierea alienerii plăţilor directe la nivelul mediei UE, prin modificarea modului de distribuţie pentru convergenţă în alocarea subvenţiilor la hectar pe pilonul I (plăţi directe) al Politicii Agricole Comune (PAC), reducerea bugetului pentru pilonul II (dezvoltare rurală) cu 9% şi condiţionarea creştereii fondurilor de coeziune de rata absorbţiei în perioada 2007-2013 sunt printre principalele prevederi din proiectul de buget al preşedintelui Consiliului European ce pot afecta România.
Franţa 'nu acceptă' reducerea fondurilor pentru Politica Agricolă Comună (PAC), propusă de preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, pentru perioada 2014-2020.
Viticultorii din Vrancea l-au mandatat pe preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, pentru a participa miercuri la Adunarea Regiunilor Europene Vitivinicole (AREV), la Bruxelles, cu scopul de a apăra drepturilor viticultorilor europeni.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a afirmat, miercuri, la Bruxelles, că speră să obţină ridicarea întreruperii plăţilor la Programul Operaţional de Pescuit, în urma discuţiilor pe care le va avea cu comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit, Maria Damanaki.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin şi secretarul de stat Achim Irimescu au participat la o întâlnire bilaterală de lucru cu ministrul francez al agriculturii, Stephane Le Foll.
O delegaţie a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale condusă de ministrul Daniel Constantin va efectua o deplasare la Paris (Franţa) şi Bruxelles (Belgia) în perioada 6-8 noiembrie 2012, potrivit unui comunicat al MADR.