În perioada 20-23 august, șeful Reprezentanței Comisiei Europene (CE), Angela Filote vine în vizită la Alba-Iulia.
Comisia Europeană a demarat luni, 11 august, analiza impactului embargoului asupra importurilor de alimente decis de Rusia ca represalii la sancţiunile blocului comunitar.
Politica agricolă comună dispune de instrumente noi şi moderne pentru a-şi sprijini producătorii de îndată ce va fi necesar, inclusiv prin rezerva de criză, care poate fi deja mobilizată, a declarat comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.
Comisia Europeană a validat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu România, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și de investiții în viitoarea perioadă de programare, informează Ministerul Fondurilor Europene.
Din 2007 şi până la finalul primului semestru din 2014, România a primit de la bugetul Uniunii Europene (UE) 24,67 miliarde euro şi a plătit către UE 10,2 miliarde euro, mai puţin cu 14,46 miliarde euro decât valoarea sumelor încasate, potrivit Raportului privind situaţia economică şi bugetară pe primele şase luni ale anului 2014, elaborat de către Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Uniunea Europeană caută noi modalităţi de a sprijini producătorii din Republica Moldova afectaţi de sistarea importului de fructe şi legume de către Federaţia Rusă, a declarat miercuri comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.
Ministerul Agriculturii a trimis prima variantă oficială a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 către Comisia Europeană, în 1 iulie 2014. Iată Măsurile şi alocarea financiară pentru fiecare!
Prim-ministrul Victor Ponta discută astăzi cu noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pe tema portofoliului ce i-ar putea reveni României în cadrul Comisiei Europene.
Creșterea economică și ocuparea forței de muncă, consolidarea drepturilor cetățenilor și a rolului Europei în lume vor fi prioritățile Italiei pe durata celor 6 luni în care va deține președinția UE.
Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, și vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Wilhelm Molterer, au semnat luni, 14 iulie, un memorandum pentru cooperare în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, pentru perioada 2014-2020.