Producţia de zahăr alb în cele 28 de state membre UE ar urma să scădă în acest sezon cu 24 la sută, până la 13,6 milioane de tone, atingând cel mai redus nivel înregistrat după anul 1971, arată un studiu elaborat în octombrie 2015 de firma germană de cercetare F.O. Licht GmbH, citat de Agerpres.
Milioane de euro sunt disputate în instanțele de judecată din România între fermierii care accesează bani europeni pentru diferite proiecte și Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) care le cere banii înapoi din diverse motive. Cine câștigă și cine pierde? O să fiți uimiți să aflați ce șanse au fermierii în războiul cu AFIR!
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 17 din 26.01.2016, s-a publicat Regulamentul de punere în aplicare nr. 85/2016 de suspendare a depunerii cererilor de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc.
Comisia Europeană vrea să știe ce cred fermierii despre obligațiile pe care le presupune schema de înverzire din cadrul plăților directe, după primul an de aplicare a acestei măsuri. Opiniile fermierilor ar putea determina Comisia să modifice și să simplifice condițiile pe care trebuie aceștia trebuie să le îndeplinească pentru a primi subvenția suplimentară pe suprafață.
Fermierii care au cumpărat animale la data potrivită numită și dată istorică sau de referință încasează subvenția până-n 2020. Chiar dacă și-au vândut animalele. În schimb, fermierii care au cumpărat animale recent sau la un an după data istorică nu au dreptul la acești bani. Situație absurdă! De ce a luat o astfel de decizie Comisia Europeană?
Dacă anul acesta solicitați subvenția pe suprafață de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), iar anul viitor încasați de la APIA un „cartonaș galben”, înseamnă că primiți o veste rea și una bună în același timp. Iată de ce!
Fermierii care greșesc în cererea unică de plată vor suporta sancțiuni mai blânde. Penalizările vor fi reduse, în unele cazuri, chiar la jumătate. Ca să pună capăt „climatului de frică” pentru fermierii care solicită subvenții în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), comisarul european pentru Agricultură Phil Hogan a decis să simplifice anumite aspecte legate de plățile directe. Iată propunerile, care vor fi, cel mai probabil, aplicate de anul viitor, pentru anul de cerere 2016!
În 2016, crescătorii de ovine nu se mai pot califica pentru sprijinul cuplat dacă nu au animalele înscrise în Registrul genealogic. Fermierii cer ministrului agriculturii să mai fie păsuiți un an!
Comsia Europeană a confirmat, pe 12 ianuarie 2016, membrii Grupului de lucru special pentru pieţe agricole (Agricultural Markets Task Force). Care sunt membrii şi misiunea acestui Grup?
84% dintre români şi 45% dintre europeni ar dori să vadă, în următorii 10 ani, o creştere a sprijinului financiar acordat de UE agricultorilor, arată datele din cel mai recent Eurobarometru privind Politica Agricolă Comună, publicate de Comisia Europeană pe 6 ianuarie 2016.