BLOCAJUL NEJUSTIFICAT LA PLATA SUBVENȚIILOR APIA! Angajații Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în efectuarea controalelor în teren la ferme sau a verificărilor admisnitrative, sunt sancționați dacă blochează nejustificat plata subvențiilor fermierilor, a declarat Alexandru Stănescu, președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. Sancțiunea poate fi obligarea angajatului APIA la plata sumei datorată fermierului.
PRODUS ROMÂNESC PROTEJAT. România are, începând cu 4 octombrie, un nou nume pe lista produselor recunoscute oficial, la nivel european. Cârnații de Pleșcoi au primit aprobarea Comisiei Europene pentru a deveni produs cu indicație geografică protejată (IGP), anunță Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Caracteristici meteorologice. Sub aspect termic, vremea normală de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire treptată, devenind ușor mai rece, în aproape toată ţara.
INAUGURARE PRIMA FERMĂ DE SELECȚIE BOVINE! Asociația Aberdeen Angus a achiziționat, în iunie 2019, două ferme în comuna Fântânele din județul Mureș. Într-una din ferme, prima cumpărată, a fost creat un centru pentru testarea și valorificarea taurilor de reproducție din programul de ameliorare. Această fermă de selecție, prima din Europa de Est, este inaugurată pe 25 octombrie 2019.
NU PIERDEȚI SUBVENȚIA APIA PENTRU PĂȘUNE! Prezentați-vă urgent la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu documentele justificative care vă dau dreptul să încasați subvenția pentru pășune, pajiști permanente. Termenul final este 15 octombrie 2019! AGROINFO vă spune care sunt actele pe care sunteți obligați să le depuneți la APIA.
VA FI DIN NOU AUDIAT. Comisarul-desemnat pentru agricultură din Polonia, Janusz Wojciechowski, care a declarat că susține fermele mici și pe cele de familie și care a spus că pierderea fermei este o tragedie pentru fermier i-a dezamăgit pe eurodeputaţii români la audierea din comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Aceştia îl consideră slab pregătit sau având idei prea generale despre cum trebuie acţionat în domeniu.
CALENDAR APIA! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) are stabilite termenele pentru luna octombrie 2019 pentru plata subvențiilor cuvenite fermierilor. În același timp, fermierii care au solicitat în cererea unică ajutor național tranzitoriu și sprijin cuplat pentru anumite culturi agricole trebuie să țină seama de termenele obligatorii pentru depunerea actelor la APIA.
BANII ÎN CONTURILE FERMIERILOR! La început vor primi bani cei care au doar terenuri şi nu au animale după aceea, încet-încet, vor urma şi ceilalţi la rând, aşa încât, în acest an, sperăm să terminăm de plătit subvenţia pentru toţi fermierii, anunță directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Harghita, Haschi Andras.
PLĂȚI APIA ZOOTEHNIE 2019. Executivul a aprobat în ședința de astăzi, 2 octombrie 2019, suma pentru sprijinul cuplat acordat crescătorilor de ovine și/sau caprine pentru anul de cerere 2019. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le va plăti un avans la sprijinul cuplat crescătorilor de ovine și/sau caprine.
OFICIAL! Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 2 octombrie, Hotărârea privind stabilirea pentru anul 2019 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și al plăţii pentru tinerii fermieri.