Miniștrii agriculturii din UE se întâlnesc, astăzi, la Bruxelles pentru a discuta despre situația producției agricole și a logisticii din Ucraina, precum și despre implementarea rutelor de transport către UE, în cadrul Consiliului Agricultură și Pescuit (AGRIFISH).
Miniștrilor din UE li se va alătura ministrul ucrainean pentru politică agrară și alimentație, Mykola Solsky.
Potrivit datelor oficiale, din mai 2022, aproximativ 10 milioane de tone de cereale, semințe oleaginoase și alte produse ucrainene au fost exportate pe culoarele de solidaritate UE-Ucraina stabilite pentru a facilita exporturile agricole ale Ucrainei și schimburile comerciale bilaterale cu UE.
În august 2022, 61% din exporturile de alimente ale Ucrainei (2,6 milioane de tone) au fost transportate pe aceste culoare de solidaritate.
Alte subiecte de dezbatere pe agenda miniștrilor Agriculturii din UE sunt:
• cotele de pescuit pentru 2023
• regulile actuale de etichetare a alimentelor în UE și necesitatea unei potențiale îmbunătățiri
• impactul asupra agriculturii al propunerii Directivei privind emisiile industriale
• păstrarea permanentă a pășunilor legate de GAEC 1
• măsurile temporare de ajutor de stat în lumina războiului Rusiei împotriva Ucrainei
• întâlnirea miniștrilor agriculturii din din UE care a avut loc în Polonia, în marja celui de-al 19-lea Forum Internațional al Cooperativelor de Produse Lactate
• creșterea efectivelor de carnivore în UE șiprovocările pe care aceasta le reprezintă pentru sectorul agricol
MADR a anunțat că, în marja Consiliului, ministrul Petre Daea va avea o întâlnire bilaterală cu comisar european pentru agricultură Janusz Wojciechowski, în cadrul căreia vor fi discutate teme de interes major pentru fermieri.