Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a participat luni, 19 decembrie, la Bruxelles, la Consiliul de Mediu, ce reuneşte miniştrii mediului din Statele Membre ale Uniunii Europene.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, în prima parte a reuniunii, Preşedinţia poloneză a prezentat câte un raport privind progresele înregistrate în perioada în care deţine această funcţie (semestrul II 2011) în ceea ce priveşte negocierea a trei proiecte de acte normative, respectiv: propunerea de Regulament privind exportul şi importul de produse chimice periculoase (reformare), propunerea de Directivă de modificare a Directivei 1999/32/CE privind reducerea conţinutului de sulf din anumiţi combustibili marini şi propunerea de Directivă privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanţele periculoase (SEVESO III).
Referitor la proiectul de Directivă de modificare a Directivei 1999/32/CE privind reducerea conţinutului de sulf din anumiţi combustibili marini, ministrul László Borbély a precizat că „nu trebuie neglijat impactul şi consecinţele economice ale unei astfel de propuneri asupra transportului maritim, rafinăriilor şi industriei maritime, în general. De asemenea, trebuie avut în vedere şi un posibil transfer modal către alte tipuri de transport, pentru România fiind esenţial totodată ca extinderea acoperirii geografice a zonelor de control a emisiilor de dioxid de sulf şi la alte zone marine să se facă numai pe baza procedurilor şi deciziilor Organizaţiei Internaţionale Maritime”.
De asemenea, Preşedinţia poloneză a supus adoptării proiectul de Concluzii ale Consiliului privind Strategia UE în domeniul biodiversităţii pentru 2020: Către punerea în aplicare.
Intervenţiile reprezentanţilor statelor membre s-au referit, în principal, la aspecte rămase încă neagreate, respectiv rolul viitorului Regulament LIFE+, precum şi al procesului de reformare a Politicii Agricole Comune în perspectiva viitorului cadru financiar multianual 2014-2020 în ceea ce priveşte finanţarea biodiversităţii.
La sfârşitul dezbaterilor, Comisia Europeană a menţionat că va da o declaraţie prin care va sublinia necesitatea de a continua discuţiile pentru stabilirea de măsuri şi acţiuni mai ambiţioase în ceea ce priveşte eficienţa utilizării resurselor.
Întâlniri bilaterale cu omologii din Danemarca şi Suedia
În marja Consiliului, ministrul român al mediului a avut întâlniri bilaterale cu ministrul mediului din Suedia şi cu ministrul schimbărilor climatice din Danemarca.
Pe agenda discuţiilor cu omologul din Suedia s-au aflat subiecte referitoare la intensificarea colaborării în domeniul schimbărilor climatice şi protecţiei mediului (managementul deşeurilor miniere, în particular extracţia şi valorificarea unor metale preţioase din aceste deşeuri, depoluarea siturilor contaminate, utilizarea biomasei în asigurarea încălzirii rezidenţiale etc).
În ceea ce priveşte discuţiile cu omologul danez, acestea au vizat priorităţile pe care Danemarca, în calitate de stat care va deţine Preşedinţia UE în primul semestru al anului 2012, le va avea în domeniul schimbărilor climatice şi prezentarea poziţiei României în acest domeniu.