Evaziunea fiscală va înflori în România dacă nu va fi prelungită taxarea inversă la cereale şi plante oleaginoase de la 1 iunie 2013, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu, la o dezbatere privind siguranţa alimentară.
“Eu nu cred că ni se va interzice taxarea inversă la cereale de la 1 iunie 2013. Am primit de la Comisia Europeană un prim răspuns prin care nu se prelungeşte măsura taxării inverse la cereale şi plante oleaginoase, însă Ministerul Finanţelor a făcut o revenire. Acum aşteptăm răspunsul, iar dacă va fi negativ va fi un lucru greu pentru ţară, deoarece taxarea inversă a demonstrat că au crescut încasările bugetare în ultimii doi ani din comerţul cu cereale şi plante oleaginoase. Dacă se întâmplă să se reintroducă TVA de 24% la cereale, sigur evaziunea fiscală va înflori şi pe această zonă pentru că România este prinsă ca un cleşte între două ţări, respectiv Bulgaria şi Ungaria, care vor avea taxare inversă de la 1 iulie 2013”, a spus Popescu.
Acesta se declară încrezător în privinţa introducerii TVA de 9% pe tot lanţul de producere a pâinii, începând cu 1 iulie 2013, un proiect susţinut de Guvernul României şi care urmează să fie prezentat şi organismelor internaţionale. “Sper însă ca de la 1 iulie să avem pe tot lanţul: grâu, făină şi pâine, aşa cum este programul pilot privind TVA redusă”, a adăugat Popescu.
Vom avea răspunsul până la sfârşitul lunii
Secretarul de stat în Ministerul de Finanţe, Dan Manolescu, a declarat la începutul lunii aprilie că modul în care se va face aplicarea TVA de 9% la pâine, respectiv pe tot lanţul de producţie sau doar la o parte, depinde de menţinerea sau nu a sistemului de taxare inversă după data de 1 iunie. Manolescu a declarat că toţi jucătorii din piaţă îşi doresc să se menţină măsura de taxare inversă pentru că s-a dovedit utilă în combaterea evaziunii fiscale.
“Sper să convingem Comisia Europeană să menţină această măsură, cred că vom avea răspunsul până la sfârşitul lunii. Dacă nu rămâne măsura, rămâne să luăm o decizie dacă vom aplica cota de 9% pe întreg lanţul sau doar la pâine. Acea adresă a fost semnată de mine, calculele nu le-am făcut personal. Adresa avea în vedere această situaţie concretă din lege pe baza căreia, de la 1 iunie, România ar trebui să renunţe la taxarea inversă la grâu, ceea ce ar conduce automat la aplicarea cotei de 24% pentru cereale şi automat impactul din diferenţa de cotă pe tot circuitul grâu-pâine ar fi majorat”, a mai spus Dan Manolescu.
Taxarea inversă la cereale şi plante tehnice a fost introdusă începând cu 1 iunie 2011 pentru o perioadă de doi ani. Sursa: Agerpres