Plățile directe derulate, anul trecut, prin APIA, au atins un grad de absorbție a fondurilor europene de 97%, spune George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Pe de altă parte, fermierii ar fi reușit și pe dezvoltare rurală să angajeze mai multe proiecte dacă băncile s-ar fi dovedit mai generoase.
Ștefan Nicolae, președintele Federației AGROSTAR, spune că a trimis o adresă Ministerului Agriculturii în care a cerut ca fermierii să fie scutiți de plata penalităților de întârziere pentru depunerea cererii unice.
Ocupat cu fuziunea politică, minstrul Agriculturii nu a onorat invitația Asociației Administratorilor de Piețe la evenimentul Trăiește sănătos, mănâncă românește, organizat sâmbătă, 20 iunie, la hotel Ramada Parc din București.
Liderii fermierilor au cerut la ultima întâlnire a Comitetului de Monitorizare PNDR 2014-2020 să fie considerate eligibile și cheltuielile făcute cu achiziționarea generatoarelor eoliene. Cererea fermierilor a fost aprobată. Ce păcat că nu au și banii necesari să le cumpere.
George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, anunță că, de anul viitor, vor fi create pachete de măsuri de finanțare pentru o anumită categorie de beneficiari ai banilor europeni.
Culturile din mai multe zone ale țării sunt pârjolite de secetă. Ministrul Agriculturii vrea să intervină la Comisia Europeană pentru ca fermierii români afectați să fie despăgubiți. Cea mai lovită zonă este Moldova.
Ministrul Daniel Constantin a anunțat la Conferința Națională RNDR, ținută luni, în București, că de la 1 iulie se deschid alte șase măsuri de finanțare din noul PNDR.
APIA și Ministerul Agriculturii nu au prezentat oficial cuantumul subvențiilor din agricultură pentru anul 2015. În schimb, Mihai Puțintei, șeful APIA și ministrul Agriculturii au declarat, de mai multe ori, la ce sume s-ar putea aștepta fermierii.
Membrii Comisiei pentru agricultură se vor întâlni, marți, 16 iunie, pentru dezbaterea mai multor acte normative. Ordinea de zi conține subiecte de interes pentru fermieri, cum este cel al Camerelor agricole.
Un singur amănunt le desparte pe cooperative de dreptul de a depune cererea unică prin care să solicite plata pe suprafață. Iată ce a fost omis din ultimele modificări ale Ordinului cu criteriile de eligibilitate: