Ce se întâmplă, în acest moment, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură? Angajații din toată țara numără animalele potențial eligibile la plata subvențiilor și le introduc în sistemul informatic. Agroinfo a aflat care este etapa care trebuie parcursă ca să se poată da drumul banilor.
Bugetul plăților pe zootehnie, aprobat vineri, 27 mai, în ședința Guvernului! Este primul pas spre plata subvențiilor din zootehnie. La această oră însă nu se știe cuantumul pe cap de animal, fie că vorbim de ajutorul național tranzitoriu (ANT) sau de sprijin cuplat. Iată comunicatul Guvernului!
Face parte din conducerea centrală a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), este unul dintre pionii importanți din instituție, dar care a stârnit mânia fermierilor români. Liderii fermierilor i-au cerut și ministrului agriculturii, Achim Irimescu, să renunțe la acest șef APIA! Este vorba de Nicolae Horumbă, director general adjunct APIA. De ce-i vor fermierii demisia?
Termen de plată RATAT! S-a forțat nota la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)! Calendarul cu termenele pentru autorizarea la plată a subvențiilor a fost bătut în cuie chiar dacă șefii APIA și cei ai Ministerului Agriculturii știau ce se întâmplă acolo și că aceste termene nu vor putea fi respectate. Ce se ascunde sub acest termen ratat de 25 mai 2016?
În data de 24 mai 2016 Comisia pentru agricultură a publicat raportul înlocuitor asupra propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.
200.000 de fermieri români nu și-au primit subvențiile! Cifra a fost dezvăluită, marți seara, de europarlamentarul Daniel Buda, în plină ședință a Comisiei pentru agricultură din Parlamentul de la Bruxelles. Florin Faur, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vorbea la Agro TV, în aceeași seară și în același timp cu europarlamentarul, de 98.000 de fermieri care nu și-au primit subvenția pe suprafață.
EXCLUSIV! Ce se întâmplă, ÎN ACEST MOMENT, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)? Sunt peste 3.000 de fermieri din toată țara ale căror dosare de subvenții nu pot fi procesate în sistemul informatic. Pentru aceste dosare, angajații APIA din teritoriu introduc manual rapoartele cu modificările (M2 în sistem) care se impun.
Șefii din Ministerul Agriculturii și din Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au susținut mereu că termenul limită de plată a tuturor subvențiilor agricole este 30 iunie 2016. În ultimul timp, șefii din Agricultură au renunțat să se mai scuze cu acest termen și recunosc că subvențiile ajung târziu la fermierii români!
192.000 de fermieri români își așteaptă cu nerăbdare banii din subvenții! 113.356.500 euro este suma care urma să fie împărțită acestor fermieri din data de 25 mai 2015! Cu o zi înainte de data începerii plăților, iată ce-i anunță șeful Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pe acești agricultori!
APIA mai are să le plătească fermierilor români 850 de milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă! Bugetul pentru campania 2015 este 1,6 miliarde de euro. În prezent, sunt circa 80.000 de fermieri neplătiți din care 56.000 sunt cei care au fost în control, iar restul au avut erori, a declarat Florin Faur, șeful Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pentru Capital.