SUBVENȚII 2016! Reluarea plăților din agricultură, aferente campaniei 2016, este subiectul fierbinte care preocupă, în aceste zile, toți fermierii. În același timp, este și un subiect sensibil. E vorba despre mii de agricultori necăjiți, care nu au cu ce să-și plătească inputurile pentru ferme, redevențele pentru pășune, etc. Fermierii așteaptă cu sufletul la gură reluarea acestor plăți. Din acest punct de vedere, AGROINFO tratează, și a tratat de fiecare dată, cu responsabilitate și seriozitate acest subiect.
SUBVENȚIILE FERMIERILOR STRĂINI SUNT URIAȘE. Fermierii din Franța, Spania, Belgia și Italia sunt sprijiniți de Guvern cu sume substanțiale. Între acești fermieri și cei din România există o diferență uriașă din acest punct de vedere. Nu este de mirare că producătorii agricoli din aceste țări asaltează piața din România cu produse la prețuri extrem de mici.
AJUTOR DE STAT DE MILIOANE DE EURO PENTRU UN FERMIER! Un ajutor de minimis pregătit anul acesta de Ministerul Agriculturii pentru fermierii români pornește de la 10.000 de euro și poate să ajungă la spectaculoasa sumă de 2,5 milioane de euro.
SUBVENȚII CARE CRESC SUMA PE HECTARUL AGRICOL! Plățile compensatorii cresc suma acordată pe hectar anual agricultorilor români de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Aceste plăți se acordă în urma unor angajamente pe care fermierii le încheie pe măsurile de dezvoltare rurală. Ca să luați banii trebuie să respectați câteva reguli minime de eligibilitate.
SUTE DE EURO PENTRU UN HECTAR DE TEREN AGRICOL. Fermieri români pot să obțină, în anul 2017, pentru un hectar de teren agricol subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) care depășesc 600 de euro/ha/an. Banii aceștia se adaugă la subvenția pe suprafață cuvenită tuturor fermierilor pentru un hectar de teren agricol. Cum se obțin acești bani în plus la hectar?
TERMENE STRICTE DE PLATĂ! Ultimele informații de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)! Ministrul agriculturii, Petre Daea, a transmis un ordin în teritoriu care trebuie respectat cu sfințenie de toți angajații APIA din toată țara, susțin sursele noastre din Ministerul Agriculturii. APIA ar mai fi făcut un pas important pentru a grăbi PLATA SUBVENȚIILOR.
FRANCEZII ÎȘI APĂRĂ GLIA, ROMÂNII O VÂND. România a devenit o colonie alimentară, funciară și extractivă pentru țările Uniunii Europene. În istorie, coloniile ce vând materie primă și cumpără materie finită, nu rezistă mai mult de 20-30 de ani fără să le fie schimbată cultura, limba și numele țării, dezvăluie Avram Fițiu, profesor la USAMV Cluj, fost șef de cabinet al lui Dacian Cioloș, pe vremea când acesta era ministru al agriculturii.
EXCLUSIV AGROINFO! Laurențiu Baciu, liderul LAPAR, dezvăluia ieri că subvențiile fermierilor români SUNT BLOCATE de Comisia Europeană pentru că Ministerul Agriculturii din România nu ar fi transmis, în noiembrie 2016, o notificare către Bruxelles. Anunțul liderului este demontat chiar de la Bruxelles!
EXCLUSIV AGROINFO! ULTIMA ORĂ DE LA APIA! Curtea de Conturi a descins la Centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din toată țara! Sunt verificate subvențiile plătite fermierilor pentru campania 2015!
LISTA FERMIERILOR DATORI LA APIA! Un director al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anticipează că în anul 2017 s-ar putea ca sumele pe care fermierii vor fi obligați să le restituie din subvenții să crească, prin comparație cu anul 2016. Listele cu fermieri din toată țara care au de restituit subvenții de zeci de milioane de lei, încasate necuvenit anul trecut, sunt puse în executare.