Adama
AGRICOVER

Fermierii ameninţă cu proteste de amploare, din ianuarie 2012

Publicat: 16 decembrie 2011 - 09:37
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Preşedintele Federaţiei Agrostar a cerut, într-o conferinţă de presă organizată ieri, 15 decembrie, la Slatina, demisia ministrului Agriculturii Valeriu Tabără şi a apreciat faptul că de cadastrare se ocupă Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea. 

„Eu sunt foarte mulţumit şi v-o spun cu toată sinceritatea, că este la doamna Udrea cadastrarea şi sunt sigur că va face cadastrarea. Nu ştiu cu ce eforturi, dar sunt convins că România, în sfârşit, o să aibă cadastru pe toată suprafaţa agricolă. Mi-aş fi dorit un ministru ca doamna Udrea la Ministerul Agriculturii. Era clar că unul, două, trei proiecte tot porneam la agricultură” a spus Niculae Ştefan, citat de Agerpres.

Agrostar anunţă proteste de amploare, începând din ianuarie 2012
Şeful Agrostar se declară nemulţumit de fondurile alocate pentru anul 2012 Ministerului Agriculturii şi a anunţat că din ianuarie fermierii vor începe o serie de proteste.

„Acum ne-a prins într-o perioadă de blocaj, de sfârşit de an, de sărbători, când nu avem capacitatea de a ieşi în stradă să protestăm faţă de bugetul alocat Agriculturii. Dar din ianuarie vom ieşi în stradă aşa cum am făcut şi anul acesta şi în anii anteriori”, a adăugat Niculae Ştefan.

Preşedintele Agrostar a spus că vor fi organizate pichetări la guvern, minister, Parlament dar şi în judeţe, marşuri, mitinguri de protest cu utilaje agricole. Fermierii sunt nemulţumiţi de subvenţiile din agricultură, mai mici decât în alte ţări ale Uniunii Europene, fapt ce îi dezavantajează pe producătorii români faţă de cei din alte ţări UE.
sursa: Agerpres

Vizualizat: 6692 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Agrostar: Bugetul Agriculturii pe 2012 va falimenta fermierii

Agrostar: Bugetul Agriculturii pe 2012 va falimenta fermierii

Preşedintele Federaţiei Agrostar, Ştefan Niculae acuză un buget prea mic pentru Ministerul Agriculturii pe 2012 şi cere demisia sau demiterea ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, pentru că, în opinia sa, nu a făcut suficiente demersuri pentru a obţine un buget mai mare pentru acest minister.

APIA: Fermierii români vor putea accesa aplicaţia IPA online din bibliotecile publice

APIA: Fermierii români vor putea accesa aplicaţia IPA online din bibliotecile publice

Fermierii români vor putea accesa aplicaţia IPA online privind digitizarea parcelelor agricole prin intermediul bibliotecilor publice, în acest sens fiind semnat un procol de colaborare între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - APIA şi Fundaţia IREX România.

Guvernul a aprobat plăţi pe suprafaţă de 32,42 euro/hectar din bugetul naţional

Guvernul a aprobat plăţi pe suprafaţă de 32,42 euro/hectar din bugetul naţional

Guvernul a hotărât în 14 decembrie că producătorii agricoli vor primi din bugetul naţional doar 141,27 de lei pe hectar, echivalentul a 32,42 euro pe hectar, în contul plăţii naţionale directe complementare pe suprafaţă pentru 2011.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
rusu
|
01. 17, 2012. Tuesday 10:37

fara agricultura si zootehnie tara va fi moarta,vom importa produse iar ale noastre terenuri vor ramine in paragina,animalele vor fi pe cale de disparitie..nu cersim bani,cerem ce ni se cuvine,vrem sa prosperam.

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii