Adama
AGRICOVER

PLĂŢILE pentru FERMIERI care DEPIND de BUGETUL NAŢIONAL în 2021!

Publicat: 06 ianuarie 2021 - 23:44
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

BANI AGRICULTURĂ. Subvenţiile pentru fermieri vor fi plătite la fel ca până acum, a declarat ministrul agriculturii, Adrian Oros. Ce plăţi din bugetul de stat aşteaptă fermierii români în 2021.

Subvenţile vor fi plătite la fel ca până acum, toate subvenţiile - atât plăţile directe, cât şi plăţile pentru tineri fermieri, sprijinul cuplat zootehnic şi vegetal, ajutorul naţional tranzitoriu, pe care am reuşit să îl prelungim până în 2027, suntem doar cinci ţări care dăm acest ajutor, sunt bani de la bugetul naţional care vin în plus peste plata directă şi sprijinul cuplat, tocmai pentru ca şi fermierii români să beneficieze de subvenţii totale relativ egale cu cele europene.

Toate aceste subvenţii se vor da. (....) În bugetul pe anul acesta vrem să prindem şi sume prin care să compensăm şi pierderile celor care au înfiinţat culturile în primăvară (...). Am promis şi vom face acest lucru. Speranţa mea este să treacă bugetul aşa cum l-am gândit noi, la Ministerul Agriculturii, astfel încât toate formele de sprijin să continue şi în acest an, a spus Adrian Oros, la Digi24, întrebat ce se va întâmpla cu subvenţiile pe care Ministerul Agriculturii le acordă deja în agricultură, dacă rămân aceleaşi, dacă vor fi bugetate şi dacă MADR încearcă să adăuge şi altele.

În 2020, tot din bugetul de stat, fermierii români au primit şi ajutorul pentru tomate cultivate în spaţii protejate şi ajutorul pentru usturoi, două programe de sprijin pe care fermieri le-ar vrea continuate şi în 2021. Despre acestea, ministrul agriculturii nu a spus însă nimic. Tot din bugetul de stat este plătită şi subvenţia pentru motorina utilizată în agricultură.

Pentru culturile de toamnă afectate de secetă, 27.861 de fermieri din 33 de judeţe au primit despăgubiri de secetă, în valoare totală de 850 milioane lei, pentru aproape 1,117 milioane ha, potrivit datelor APIA.

La culturile de primăvară afectate de secetă în 2020, potrivit datelor APIA, suprafaţa afectată de secetă este de 1,2 milioane ha (710.000 ha cu porumb şi cca. 420.000 ha cu floarea soarelui) şi sunt aproximativ 91.000 de beneficiari.

Premierul Florin Cîţu a declarat, la finalul şedinţei de Guvern din 6 ianuarie, că a început pregătirea pentru bugetul anului 2021. Bugetul de stat pentru acesta an ar putea fi dezbătut şi aprobat de noul Parlament pe 4 februarie. Săptămâna viitoare începem procedura pentru bugetul din 2021, cu pregătirea limitelor pentru fiecare minister în parte. Propunem ca bugetul să intre în parlament în 4 februarie, să fie dezbătut atunci şi aprobat, a spus Cîţu.

Acesta a precizat că a cerut fiecărui minister o analiză a actelor normative care sunt în vigoare şi au un impact bugetar, dar nu pot fi susţinute în totalitate în bugetul anului 2021, şi alte acte normative, bineînţeles, care sunt în vigoare, dar care nu pot fi puse în aplicare în acest an datorită unor necorelări legislative. Deci, toate actele normative pentru fiecare minister, cu impact bugetar să vedem unde le punem. Am cerut, bineînţeles, pentru aceste acte normative fiecare ministru va trebui să vină cu o notă de prezentare şi cu soluţii.

Cîţu a mai cerut miniştrilor şi liste cu proiectele de investiţii, urmărind ca acele proiecte care pot fi finanţate din fonduri europene să fie finanţate din fonduri europene, să nu se mai pună presiune pe bugetul de stat.

Vizualizat: 5620 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

25 noiembrie 2024 - 18:53

Prezența pe primul loc la alegerile prezidențiale i-a șocat pe mulți dintre românii care nici măcar nu au auzit foarte multe despre Călin Georgescu.

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

25 noiembrie 2024 - 18:25

Uniunea Europeană a aprobat acordarea unui sprijin financiar de până la 42.000 de euro pentru fermierii afectați de dezastre naturale. Decizia permite utilizarea fondurilor necheltuite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru a oferi asistență de urgență în cazuri precum inundații, incendii sau alte evenimente climatice extreme.

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

25 noiembrie 2024 - 11:45

Fermierii spun că e dificil accesul la capital în România şi vor credite pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru achiziţia de terenuri, considerând că aceasta este perioada necesară pentru amortizarea costurilor.

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

25 noiembrie 2024 - 09:24

Rezultat surprinzător în primul tur al alegerilor pentru Președintele României. Pe primul loc, candidatul independent Călin Georgescu, care se pare și-ar fi făcut campanie exclusiv pe rețelele sociale. Locul doi tocmai a fost adjudecat de Elena Lasconi (USR), după o luptă strânsă cu Marcel Ciolacu (PSD).

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

25 noiembrie 2024 - 07:53

Când iau subvențiile APIA pe vaci, dar pe oi, dar agro-mediu? Întreabă fermierii, crescătorii de animale care încă au conturile goale. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le răspunde pe pagina Facebook.

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

25 noiembrie 2024 - 06:20

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază anul acesta de o subvenție APIA de maxim 267 euro/ha dacă au cultivat semințe pentru plante furajere pe suprafețele de pajiști și au bifat în cererea unică APIA PD-20 Sprijinul cuplat semințe pentru plante furajere.

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

24 noiembrie 2024 - 09:40

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază de ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură. Această subvenție plătită de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este diferența dintre acciza standard și acciza redusă aplicată la motorina folosită în agricultură.

Ce-i salvează pe oierii din România! Prețul e bun și pot vinde ovine cu sutele!

Ce-i salvează pe oierii din România! Prețul e bun și pot vinde ovine cu sutele!

24 noiembrie 2024 - 09:05

Ciobanii speră ca exportul să îi salveze. Odată cu scăderea puterii de cumpărare pe plan național, mulți crescători de oi au auzit că străinii, în special cei din zona arabă, plătesc bine și la timp, așa că și-au pus toată nădejdea în comerțul pe plan extern.

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

22 noiembrie 2024 - 11:07

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție, sesiunea 01/ 2023, aferent intervenției DR 30, etapa lunară 3, componenta non-montan.

Ca să nu scadă subvenția pe hectar, Guvernul a aprobat astăzi un buget mai mare!

Ca să nu scadă subvenția pe hectar, Guvernul a aprobat astăzi un buget mai mare!

21 noiembrie 2024 - 15:11

În ședința Guvernului din 21 noiembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea art. 8 și 13 din HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum” în anul 2024.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii