Adama
Vinasa Rompak

Cioloş pregăteşte REMANIEREA Guvernului. PLEACĂ sau nu Achim Irimescu de la MADR?

Publicat: 04 iulie 2016 - 18:48
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Premierul Dacian Cioloş pregăteşte schimbări în Guvern. La bursa zvonurilor, unul dintre miniştri vizaţi pentru remaniere ar fi cel al Agriculturii, Achim Irimescu. Ce spune acesta despre plecarea sa de la conducerea MADR?

În luna mai, la bilanţul celor şase luni de guvernare, Cioloş a anunţat că intenţionează să-şi evalueze miniştrii până la finalul lunii iunie. Irimescu este singurul ministru împotriva căruia a fost adoptată o moţiune simplă în Parlament, pe 17 iunie 2016. O să am o discuţie cu dânsul (cu Achim Irimescu - n.red.) şi voi lua o decizie în perioada imediat următoare, după o evaluare pe care o să o fac eu. După cum ştiţi (...), nu există o obligaţie din partea premierului de a demite ministrul respectiv. Există un angajament, atunci când moţiunea a trecut, ca acele elemente care erau prevăzute în moţiune (...) să fie luate în considerare de Guvern, a afirmat premierul, într-o conferinţă de presă la Guvern, după aprobarea moţiunii de cenzură împotriva lui Irimescu.

Principalul punct din moţiune era întârzierea subvenţiilor. Cioloş l-a apărat însă la acel moment pe Irimescu precizând că problema subvenţiilor în agricultură se afla în atenţia sa înainte de a se dezbate moţiunea şi că o întârziere la plata acestora a existat practic în toate statele membre, pentru că e primul an în care se aplică noua politică agricolă comună şi deciziile privind calendarul de plată a acestor subvenţii a depins de rapiditatea cu care s-au luat sau nu anumite decizii de repartizare a fondurilor pentru anul trecut.

PSD pare însă că a pus tunurile pe Irimescu. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, pe 23 iunie, că i-a transmis premierului Dacian Cioloş, într-o întâlnire directă, nemulţumirile sale faţă de miniştrii Agriculturii şi Justiţiei. Mai mult, deşi PNL nu a votat moţiunea de cenzură împotriva ministrului Agriculturii, repreyentanţii partidului au anunţat, la data votului, că dacă MADR nu plăteşte subvenţiile către fermieri în 10 zile, vor depune chiar ei o moţiune împotriva lui Irimescu.

Pe de altă parte, sunt fermieri care îl susţin pe actualul ministru al Agriculturii. În mai, când a fost discutată moţiunea de cenzură împotriva acestuia, şeful LAPAR, Laurenţiu Baciu, spunea că mai mulţi fermieri din toată ţara ar putea veni la Bucureşti ca să-l susţină pe actualul ministru al Agriculturii.

Şi Mircea Ciurea declara pentru Agroinfo că reprezentanţii cooperativelor agricole i-au cerut premierului Dacian Cioloş să nu îl schimbe pe Irimescu până nu se finalizează plata subvenţiilor, ca să nu se blocheze plăţile către fermieri.

Contactat de Agroinfo, Achim Irimescu a răspuns scurt, printr-un mesaj, că NU se pregăteşte să plece de la MADR şi nici nu a fost informat deocamdată de către premierul Dacian Cioloş despre o eventuală schimbare.

Vizualizat: 4169 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

ULTIMA ORĂ! Ministrul AGRICULTURII ATACĂ!

ULTIMA ORĂ! Ministrul AGRICULTURII ATACĂ!

MIERCURI, ORA 21. Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, răspunde la votul dat împotriva sa de deputați. Achim Irimescu susține că subvențiile se plătesc în ritm accelerat! Vinovat de întârzierile la plată este fostul ministru al agriculturii, Daniel Constantin. Actualul ministru își acuză predecesorul că a majorat salariilor angajaților din Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) și a indus în eroare Ministerul Finanțelor.

DEZASTRUL din AGRICULTURĂ, votat de deputați!

DEZASTRUL din AGRICULTURĂ, votat de deputați!

ACHIM IRIMESCU, CEL MAI MARE DEZASTRU ÎN AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ POST DECEMBRISTĂ. Moțiunea simplă, cu acest titlu, inițiată de grupurile PSD și ALDE, a fost adoptată miercuri, 8 iunie 2016, de plenul Camerei Deputaților.

Moțiunea simplă împotriva ministrului agriculturii NU S-A VOTAT!

Moțiunea simplă împotriva ministrului agriculturii NU S-A VOTAT! "Bubele" lui Achim Irimescu trebuie analizate de premier!

Lipsă de cvorum la votul din Camera Deputaților! Au fost prezenți doar 170 de parlamentari. Moțiunea simplă împotriva ministrului agriculturii, Achim Irimescu, nu a fost votată.

Află ce a declarat ministrul Agriculturii  despre moțiunea liberalilor prin care i se cere demisia!

Află ce a declarat ministrul Agriculturii despre moțiunea liberalilor prin care i se cere demisia!

Imediat după participarea la Conferința Națională LAPAR, ministrul Daniel Constantin s-a grăbit la Parlament, unde se dezbate moțiunea liberalilor: Agricultura ţării şi peste 1 milion de fermieri se zbat între secera lui Daniel Constantin şi ciocanul lui Victor Ponta.
 

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

10 decembrie 2024 - 19:30

"În această perioadă am intensificat controalele la nivel național datorită faptului că rolul Autorității Național Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este acela de a se asigura că tot ce ajunge pe masa consumatorului sunt produse bune și sigure pentru consum. Spun acest lucru pentru că este important ca populația să achiziționeze produse autorizate și produse doar din unități autorizate și înregistrate sanitar-veterinar," a declarat astăzi Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii