ATENȚIE, CRESCĂTORI DE ANIMALE! Legea sănătății animale intră în vigoare și se aplică din 21 aprilie 2021, anunță reprezentantul DG Sante, Comisia Europeană, Bernard Van Goethem.
ATENȚIE, FERMIERI! Directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Caraș Severin, Dumitru Stepanescu, are un mesaj important pentru fermierii care vor să încaseze anul acesta subvențiile agricole.
AJUTOARE PENTRU CRESCĂTORII DE ANIMALE! Sectorul zootehnic a fost cel mai afectat de această criză generată de COVID-19. Animalele nu le poți pune într-un raft, să aștepte până trece COVID-ul, spune europarlamentarul român Daniel Buda (PPE), vicepreședintele Comisiei AGRI, Parlamentul European. Eurodeputatul român a solicitat sprijin pentru crescătorii de animale.
PLATĂ SUBVENȚII 2020! Subvențiile APIA care ajung la fermierii români după 31 martie 2021 sunt sprijinul cuplat la lucernă, sprijinul cuplat la soia, sprijin cuplat pentru cânepă pentru ulei și/sau fibră, sprijin cuplat la orez. Plata acestor subvenții europene pe hectar este condiționată de depunerea unor documente justificative la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Termenul limită pentru acte este 31 martie 2021 pentru plățile pe hectar aferente lui 2020.
VOCEA OIERILOR! Crescătorul de ovine Mihai Sprânceană din județul Caraș-Severin a spus că se fac calcule pentru o subvenție APIA de 60 de euro pe cap de oaie pentru rasele de ovine considerate superioare rasei Țurcană. Dar oierii atrași de această subvenție foarte mare ar mușca-o, spune crescătorul, adică ar ieși în pagubă pentru că alte rase de ovine nu au aceeași rezistență la condițiile din România. Aceeași opinie are și oierul Vasile Turculeț.
TRADIȚIE VECHE ÎN OIERIT! National Geographic a publicat un reportaj inedit despre ciobanii români cu tradiție de peste o sută de ani în oierit, ciobani din tată-n fiu, cu stâne în Munții Parângului, comuna Crasna.
CRESCĂTORII FORȚAȚI SĂ-ȘI REDUCĂ EFECTIVELE! Fermele de animale din România sunt forțate să-și reducă efectivele pentru că nu mai găsesc muncitori. Românii pleacă în Germania, Anglia sau în alte țări pentru a munci în agricultură.
VOCEA CRESCĂTORULUI. Crescătorul de animale Sandu Bucea, din Bistra, județul Alba, a povestit pentru televiziunea Alba Carolina ce a pățit cu intermediarii care cumpără animale de la micii crescători și le revând abatoarelor. Crescătorul s-a învățat minte și-i îndeamnă și pe alți fermieri să procedeze la fel și să nu mai fie la mâna samsarilor.
SUBVENȚII APIA 2021. Toţi fermierii, chiar şi cei care nu şi-au primit încă subvenţiile din Campania 2020, din cauza unor probleme apărute în teren, pot depune acum cererile unice de plată în Campania 2021, fără nicio interdicţie, a anunțat Dumitru Stepanescu, directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Caraș-Severin. El a mai precizat că sunt în curs de rezolvare contestațiile făcute de fermieri la controlul prin teledetecție.
OFICIAL! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 01 martie 2021, a demarat Campania de primire a Cererilor Unice de Plată în anului 2021, anunță APIA într-un comunicat transmis astăzi pentru AGROINFO.