Suspiciunile asupra corectitudinii registrelor genealogice pentru rasele de animale au apărut odată cu acordarea celei mai mari subvenții APIA din zootehnie, sprijinul cuplat. Plata acestei subvenții europene este legată de registrele genealogice. Astfel, au apărut acuzații vizavi de autenticitatea certificatelor de origine eliberate pentru diferite rase de animale și de înscrierile făcute în registre. Ministrul agriculturii a anunțat, în această seară, că registrele genealogice sunt verificate de Corpul de control.
Plata subvențiilor APIA. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că până astăzi, 13 iulie 2021, a eliberat un număr de 13.077 adeverințe pentru schemele finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă și 9.508 adeverințe pentru măsurile finanțate din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
Fermele medii, care încep acum să prindă contur, vor fi sprijinite financiar prin plăți redistributive, a anunțat astăzi ministrul agriculturii, Adrian Oros, într-o conferință susținută la sediul MADR. Șeful MADR a adăugat că dimensiunea fermei medii din România va fi stabilită după alți parametri decât numărul de hectare. Fermele ar urma să beneficieze de aceste plăți din anul 2023, odată cu intrarea în drepturi a noii politici agricole comune.
Sprijinul pentru tineri fermieri pentru acest an, așteptat cu nerăbdare, va putea fi accesat de luna viitoare, din august, a anunțat astăzi ministrul agriculturii, Adrian Oros, într-o conferință susținută la sediul MADR.
Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe, susținută la Ministerul Agriculturii, că submăsura 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici va fi lansată în luna august 2021.
Dacă în luna ianuarie 2021 nu am vândut lapte, dar am comercializat în altă lună, în martie 2021, de exemplu, primesc ajutorul Covid 19 pentru lapte? Este una dintre întrebările transmise către Agroinfo de crescătorii de vaci. Agroinfo a luat legătura cu un șef Serviciu Măsuri Specifice din Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru o informare punctuală și corectă a crescătorilor de bovine.
Asociațiile apicole din România trebuie să se implice activ astfel încât subvenționarea plantelor melifere să fie prinsă în Planul Național Strategic! Spune europarlamentarul Daniel Buda (PPE), vicepreședinte Comisia AGRI, Parlamentul European. Planul Național Strategic pentru perioada 2023-2027, sub formă de proiect, trebuie prezentat Comisiei Europene până la 31 decembrie 2021.
Uniunea Salvăm Țăranul Român solicită Guvernului, Președintelui României, Parlamentului ajutor de stat pentru micii fermieri care cultivă legume. Legumicultura este în colaps, spune semnatarii scrisorii deschise, transmisă astăzi către Agroinfo.
De câte ori se ia o decizie în zootehnie, mulți crescători de animale, indiferent că vorbim de ovine, caprine, bovine sau porcine, se simt excluși, deciziile nu reflectă, de multe ori, și interesele lor, mai ales ale fermelor mici, de familie, medii. Cine le reprezintă interesele acestor crescători în negocierile care se fac pentru noile ajutoare din zootehnie care vor fi acordate din anul 2023, pentru noile condiții de acordare a acestor ajutoare? Sunt ascultate vocile tuturor crescătorilor, propunerile lor?
Cea mai populară subvenție de care beneficiază crescătorii de animale din România este ajutorul național tranzitoriu. Această subvenție se achită de la bugetul de stat pentru minim 3 capete de bovine. Data de referință pentru încasarea acestei subvenții și anul viitor, în 2022, rămâne 31 ianuarie 2013. A anunțat ministrul agriculturii, Adrian Oros.