Creşterea preţurilor la grâu este şi rezultatul deschiderii de către guvern a programului de cumpărare de cereale către mai mulţi dealeri interni. Astfel s-a încheiat monopolul deţinut de Sinograin Corp., iar guvernul a fost de acord, în acest an, să permită şi companiilor China National Cereals Oils & Foodstuffs Corp. (COFCO) şi China Grain Logistics Group să cumpere grâu în numele său.
În acelaşi raport se mai arată că Brazilia, care este producătorul mondial numărul doi de soia, după Statele Unite, a înregistrat o scădere a vânzărilor de soia faţă de anul trecut, când circa 83% din producţie era deja vândută.
În cazul în care această suspendare este ridicată, impactul asupra preţurilor şi a volumului de carne de vită prelucrată exportată este puţin probabil să fie afectat. Aceasta deoarece, deşi Brazilia este cel mai mare exportator mondial de carne de vită, numai aproximativ 6% din export are ca destinaţie SUA. Majoritatea companiilor mari din Brazilia, cum ar fi JBS SA şi Marfrig, exportă carne de vită prelucrată în alte ţări, cum ar fi Argentina.
Către piaţa americană a plecat mai mult de jumătate din cantitatea de carne de capră australiană. O scădere importantă s-a înregistrat la exporturile către Taiwan, de 27,4% faţă de primul trimestru. Către zona Caraibelor, exporturile la acest tip de carne au scăzut cu 27,4%. După primele şase luni ale acestui an, exporturile australiene de carne de capră au totalizat 12.767 tone, cu 31,9% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
În Australia cea de-a doua jumătate a anului este perioada când grâul şi alte culturi de iarnă ajung la maturitate şi vor fi recoltate.
La fel, previziunile privind exportul de cereale, în anul de comercializare 2010/2011 a fost redus la 22 milioane de tone, de la 24 milioane de tone cât se estimase anterior.
În 2009, producţia de cereale a Ucrainei a fost de 48 de milioane de tone şi de 53 milioane de tone în anul 2008. Necesarul anual de cereale pentru consumul intern este de 26-27 milioane de tone.
Astfel, a fost strânsă recolta de pe 3,7 milioane hectare, cu 300 de mii de hectare mai mult decât cu un an în urmă, la aceeaşi dată. Randamentul mediu obţinut este de 3,85 tone pe hectar, comparativ cu 3,35 de tone pe hectar, la aceeaşi dată a anului trecut.
Producţia de grâu, de până acum, a fost de 7,8 milioane de tone, cu 200.000 tone mai mult decât cu un an în urmă, cu o producţie medie de 3,16 tone pe hectar, comparativ cu 3,21 tone obţinute cu un an în urmă.
Faţă de anul trecut, preţul a fost în mai cu 3% mai mare în acest an. La puii broiler, preţurile de asemenea au crescut, fiind înregistrat un plus de 10 cenţi pe uncie. Până la 1,755 de dolari pe uncie. Recordul în acest sector rămâne preţul de 1,857 de dolari, înregistrat în mai 2009.
China a oprit cumpărarea de ulei de soia din Argentina, în urma eşecului negocierilor privind schimburile comerciale între cele două ţări care au avut loc în luna aprilie.
Proiectul „Speranţă pentru Haiti”, iniţiat de Coca-Cola şi organizaţia nonprofit TechnoServe, care va oferi consultanţă fermierilor haitieni, are un buget total estimat la 7,5 milioane de dolari şi se va derula cu sprijinul guvernului haitian. O parte din banii necesari vor fi strânşi din vânzarea în SUA şi în Canada a unui nou tip de băutură răcoritoare din mango şi lămâie verde (lime).