Adama
AGRICOVER

România şi Israel – posibilă colaborare în domeniul agricol

Publicat: 25 noiembrie 2011 - 09:34
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a avut ieri, 24 noiembrie, la Ierusalim, o întrevedere cu Zeev Benjamin Begin, membru în Cabinetul israelian, şi cu Yossi Yishai, director general în Ministerul israelian al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Oficialii au discutat despre o posibilă colaborare în domeniul agriculturii, în principal în cadrul proiectelor comune de cercetare implementate cu fonduri comunitare.

Alte teme abordate s-au referit la promovarea integrării companiilor israeliene în proiecte finanţate din fonduri europene în domeniile procesării laptelui, tehnologiilor horticole, serelor şi solariilor, depozitării cerealelor şi transferului de material biologic.

De asemenea, membrii celor două delegaţii prezenţi la întâlnire au discutat despre încurajarea participării cât mai multor companii ce activează în sectorul agricol românesc şi israelian la târgurile şi expoziţiile organizate în cele două ţări, aceasta reprezentând o bună oportunitate pentru pătrunderea pe noi pieţe.

Vizualizat: 1319 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Arabii vor să producă alimente în România, dar să le exporte în ţara lor

Arabii vor să producă alimente în România, dar să le exporte în ţara lor

Firmele arabe intenţionează să investească în fabrici de producţie a alimentelor în România, pentru ca apoi să exporte alimentele pe piaţa lor, potrivit unei informări a Ministerului Economiei.

Chinezii investesc zeci de milioane de euro în agricultură, în Bulgaria

Chinezii investesc zeci de milioane de euro în agricultură, în Bulgaria

Compania chineză de stat Tianjin State Farms Agribusiness Group a investit 10 milioane de euro în arendarea a 20.000 de hectare de teren agricol în nord-vestul Bulgariei, cea mai săracă regiune a ţării.

IUCN: Peste 24 de mii de plante şi animale pe cale de dispariţie

IUCN: Peste 24 de mii de plante şi animale pe cale de dispariţie

Aproximativ 24.216 de specii animale şi vegetale sunt pe cale de dispariţie în lume, potrivit ultimei liste roşii publicate in aceasta săptămână de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale (IUCN), informează site-ul MaxiSciences.



Chinezii vor să investească în România în producerea şi procesarea legumelor şi fructelor

Chinezii vor să investească în România în producerea şi procesarea legumelor şi fructelor

Un grup de investitori chinezi din provincia Anhui intenţionează să cumpere sau să concesioneze terenuri agricole în sudul României, pentru a investi în sectorul de producere şi procesare a legumelor şi fructelor.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii