Forumul China - Europa Centrală şi de Est, organizat în toamna anului 2013 la Bucureşti, a fost prezentat, printre altele, ca un fel de moment zero al unui binevenit proces de deschidere a uriaşei pieţe chinezeşti pentru produsele agricole româneşti.
O mare şansă, una istorică, pentru producătorul agricol român, care investeşte, munceşte, recoltează, dar când este să vândă satisfăcător, se împotmoleşte.
Tentativa Guvernului de la Bucureşti de a ne reîmprieteni cu chinezii ca să ne cumpere mărfurile agroalimentare a fost primită în varii moduri de fermieri şi de opinia publică: de la entuziasm şi încredere, până la prudenţă şi chiar scepticism. Nimeni nu se îndoieşte de importanţa covârşitoare a pieţei chinezeşti într-o economie mondială dură, ghidată după principiul extrem: vinzi sau dispari! O întrebare se cuvine, totuşi, a fi pusă în ceea ce priveşte strict România: Atunci când au emis mesaje exagerat de optimiste, autorităţile noastre guvernamentale au fost atât de convinse că piaţa chinezească se va deschide uşor pentru agricultura românească? Dacă nu, înseamnă că au lansat peste capetele românilor baloane de săpun mari cât Palatul Victoria, bune numai să crească popularitatea în sondaje.
În discursuri, România a fost considerată deja „partener strategic” al Chinei, un fel de placă turnantă a afacerilor chinezeşti către Vestul Europei. Ce mai, cel mai bun prieten al Beijingului în Europa, de parcă ne întorseserăm în plin ceauşism. Autorităţile româneşti au mers atât de departe cu concesiile făcute oaspetelui chinez, premierul Li Keqiang, încât au îndepărtat steagul UE de la şedinţa plenului Parlamentului şi, o concesie şi mai mare, niciunul dintre aleşii noştri nu a absentat!
Citeşte articolul integral în revista Ferma, ediţia 15 – 30 martie 2015!