Fermierii care beneficiază de subvențiile APIA aferente acestui an sunt obligați să respecte normele de condiționalitate. Unele dintre aceste reguli au suferit modificări, cum este cazul GAEC 8. Schimbările sunt aduse de Ordinul MADR nr.501 din 6 decembrie 2024, în vigoare din prima zi a acestui an, 1 ianuarie 2025.
GAEC 8
• Menţinerea elementelor de peisaj
• Interzicerea tăierii gardurilor vii şi a arborilor în perioada de reproducere şi creştere a păsărilor
• Măsuri pentru evitarea speciilor de plante invazive
Obiectiv principal: Menţinerea elementelor şi zonelor neproductive în scopul îmbunătăţirii biodiversităţii agricole
1. Se menţin elementele de peisaj (rigole; garduri vii individuale şi grup de rânduri de arbori, inclusiv fâşii împădurite, arbori izolaţi, arbori în aliniament, grup de arbori şi pâlcuri arbustive; terase; movile) existente pe terenul agricol.(*)
2. Este interzisă tăierea gardurilor vii şi a arborilor în perioada de reproducere şi creştere a păsărilor sălbatice (15 martie-31 august).
3. Se iau măsuri pentru evitarea instalării şi extinderii speciilor de plante invazive pe terenul agricol.
Cerinţele se aplică pe toate tipurile de terenuri agricole (teren arabil, pajişti permanente şi culturi permanente).
Plante invazive pe terenul agricol - plante cu capacitate mare de extindere, având efect dăunător asupra culturilor agricole, fără a aduce atingere definiţiei «specii invazive» prevăzute la art. 4 pct. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu /2007 modificări şi completări prin , cu modificările şi completările ulterioare, precum: Legea nr. 49/2011
- specii de plante invazive străine de interes ale Uniunii Europene, existente în România, precum, dar fără a se limita la:
Ailanthus altissima «cenuşer», Asclepias syriaca «lapte roşu», Elodea nuttallii «usturoi nuttall», Heracleum mantegazzianum «uriaş», Heracleum sosnowskyi «mucog», Humulus scandens «hamei japonez», Impatiens glandulifera «balsam himalayan», Ludwigia peploides, Parthenium hysterophorus, Myriophillum aquaticum «clei papagal» (sursa:https://invazive.ccmesi.ro/despre-speciile-invazive/lista-sai-romania/);
- specii de plante invazive dăunătoare covorului ierbos pe pajiştile permanente (prag maxim admis 20% din vegetaţie/biomasă), precum: Alnus glutinosa (arin negru) puieţi, Amorpha fruticosa (salcâm pitic), Asperula cynanchica (buruiana epilepsiei), Betula pendula (mesteacăn) puieţi, Botriochloa ischaemum (bărboasă), Calamagrostis epigeios (trestioară) etc.;- specii de plante invazive pe terenurile arabile şi pajiştile din regiunile de câmpie şi dealuri joase, precum: cuscuta (Cuscuta campestris), costrei (Sorghum halepense), cornuţi (Xanthium strumarium), ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), lupoaia (Orobanche spp), zârna (Solanum nigrum).
Plante toxice/otrăvitoare, cum ar fi: Ambrosia artemisiifolia (ambrozie), Aconitum tauricum (omag), Adonis vernalis (ruşcuţă), Caltha laeta (calcea calului), Conium maculatum (cucută), Chelidonium majus (rostopască), Equisetum palustre (coada calului), Euphorbia cyparissias (laptele câinelui), Galega officinalis (ciumărea), Gratiola officinalis (vaninariţa) etc.
Fermierii au obligaţia identificării şi combaterii plantelor invazive şi a plantelor toxice/otrăvitoare existente pe terenul agricol pe care îl administrează.
Tăierea gardurilor vii şi a arborilor - înseamnă orice tip de tăiere sau intervenţie asupra gardurilor vii şi a arborilor care ar duce la deteriorarea sau distrugerea locurilor de reproducere şi creştere a păsărilor sălbatice, precum şi la perturbarea intenţionată a acestora.
Perioada de reproducere şi creştere a păsărilor sălbatice - perioada în care o specie de păsări depune ouă, le cloceşte şi îşi creşte puii până când aceştia sunt capabili să zboare. Fără a aduce atingere restricţiilor din planurile de management şi regulamentele ariilor naturale protejate, perioada de reproducere şi creştere pentru speciile de păsări este 15 martie-31 august, atât în perimetrul ariilor naturale protejate (SCI, SPA), cât şi în afara acestora.
Respectarea cerințelor GAEC 8 este verificată la nivel de exploatație agricolă și de parcelă, iar nerespectarea regulilor poate duce la pierderea subvențiilor APIA, aferente acestui an.
(*) Elementelor de peisaj înfiinţate prin ecoschemele menţionate la art. 31 din , ce vizează Regulamentul (UE) 2021/2.115 angajamente voluntar superioare cerinţelor de bază neremunerate, li se aplică obligaţia menţinerii începând cu anul ulterior înfiinţării.