Ministrul agriculturii, Adrian Oros, și-a anunțat demisia. Azi îmi voi depune demisia din funcția de Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale! A scris ministrul Adrian Oros, pe pagina sa Facebook.
"Azi îmi voi depune demisia din funcția de Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale!
Pentru Premierul Florin Câțu, agricultura și industria alimentară nu au fost niciodată priorități, ca atare:
1. Bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuția bugetară a anului 2020, cu efecte asupra programelor aflate în derulare. La rectificarea bugetară, MADR a primit o sumă infimă, absolut insuficientă.
2. În PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major pentru agricultură. Asta deși în primul draft trimis la Comisie, în noiembrie 2020, PNRR conținea un proiect complex pentru gestionarea apei în agricultură (irigații, desecare/ drenaj și sistem antigrindină), în valoare de 6,5 miliarde euro, proiect asumat în Programul de guvernare, alături de Rețeaua de depozitare, procesare si distribuție a produselor românești, alt proiect care nu a mai avut loc in PNRR.
3. Nu există suficientă determinare pentru eradicarea activității samsarilor, a vânătorilor de subvenții și a pieței negre, care afectează fermierii corecți. Astfel, orice subvenție, orice formă de sprijin devine ineficientă.
Multumesc tuturor celor cu care în această perioadă am colaborat, atât la elaborarea Programului de tranziție, la viitorul Program Național Strategic, dar și în activitatea curentă.
Am avut onoarea și norocul să cunosc oameni deosebiți, profesioniști, atât în Guvern, în MADR sau în mediul asociativ.
M-am bucurat să pot promova pe pagina mea și a ministerului, pe toți cei întâlniți în deplasările prin țară, fermieri români care performează, care sunt exemple de succes.
Am vrut să arăt că și în România SePoate!" A postat ministrul Adrian Oros, pe pagina sa Facebook.