Ministrul Petre Daea a participat astăzi, 7 iunie 2023, la „Ziua Câmpului”, eveniment organizat de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Mărculești, în câmpul experimental din județul Călărași.
Acțiunea a fost concepută ca o dezbatere științifică privind aspecte tehnologice de înființare a culturilor de grâu de toamnă și de primăvară ale soiurilor: Glosa, Ciprian, Biharia, Pădureni.
SCDA Marculesti este o instituție de experimentare agricolă și înmulțire a semințelor selecționate a Bărăganului și reprezintă prima unitate de cercetări agricole cu profil vegetal din România care, prin programele de cercetare, a elaborat și perfecționat tehnologiile de cultură la cereale, plante tehnice și furajere, în condițiile pedoclimatice ale zonei.
S-a efectuat o vizită în câmpul experimental de cercetare, în cadrul căruia se studiază trei soiuri și au fost prezentate realizările acestei unități de cercetare în domeniul ameliorării plantelor. Soiul Glosa este foarte bine adaptat condițiilor climatice din țara noastră, este panificabil, dar și productiv, fiind omologat și înregistrat și în alte state.
„Aici, în zona aceasta avem o interpretare a momentului de semănat și a densităților, iar prin aceste acțiuni dorim să ne ancorăm la realitate și să reușim să ducem cercetarea spre producție. În această zi de lucru, împreună cu fermieri și cercetători de la diferite stațiuni ne aflăm în interes profesional pentru a vedea munca unor oameni și a constata starea de vegetație, în acest loc unde ne putem alimenta profesional și științific cunoscând, văzând, interpretând și căutând soluții,” a spus ministrul agriculturii.
Ministrul Daea a subliniat necesitatea de a ne îndrepta spre cercetarea pentru a cunoaște și a înțelege ce înseamnă agricultura și activitatea științifică în România.
Totodată, Petre Daea a transmis faptul că dificultățile și nevoile în agricultură pot fi depășite prin știință, prin muncă asiduă și printr-o angajare totală.
Ministrul i-a îndemnat pe toți cei prezenți să cunoască și să interpreteze situația din teren fiecare în funcție de profilul său și să facă eforturi pentru obținerea recunoașterii internaționale a cercetării ştiinţifice agricole românești care trebuie susținută prin exportul de cereale întrucât România este o țară cerealieră datorită condițiilor sale pedo-climatice.
Fermierii au avut ocazia să descopere în cadrul loturilor demonstrative cum arată culturile și, mai ales, care sunt tehnologiile care le pot maximiza producția.
Alături de ministru, au participat la eveniment secretarii de stat Ion Găman, Iulian Bucur, Dragoș-Costin Telehuz, Aurel Simion, directori generali din cadrul direcțiilor tehnice de specialitate ai MADR, precum și directori ai instituțiilor din subordinea MADR, a informat MADR.