Marți, 23 august 2022, ministrul Petre Daea, a condus la sediul MADR o întâlnire de lucru cu reprezentanții procesatorilor din industria de morărit și panificație, cu cei ai comercianților și ai distribuitorilor de pe piața cerealelor, precum și cu membrii asociațiilor de fermieri, informează Ministerul Agriculturii.
În deschiderea ședinței, ministrul a prezentat datele privind producția de grâu. Astfel, în urma centralizării raportărilor primite din teritoriu a rezultat o producție totală de 9 milioane tone de grâu, care asigură necesarul de consum al României rămânând și cantități disponibile pentru export. De asemenea, oficialul MADR i-a informat pe cei prezenți asupra faptului că în aproximativ 20 de județe din țară s-a început recoltatul la floarea-soarelui, dar și la porumb.
În cadrul discuțiilor, reprezentantul traderilor l-a informat pe ministru cu privire la fluxurile comerciale, precizând faptul că piața s-a stabilizat, existând un grad de așteptare ce a făcut ca exporturile să se diminueze.
Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cu care se confruntă sectorul, la nivelul MADR s-a lucrat la o Ordonanță de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea operatorilor din industria de procesare a cerealelor. În acest sens, ministrul Petre Daea a făcut apel la colaborare și implicarea celor prezenți în elaborarea unui act normativ solid, care să răspundă cerințelor sectorului.
În urma întâlnirii, oficialul MADR a declarat: „Rolul meu este de mediere și de punere de acord în înțelesul bun al cuvântului, astfel tot ce putem face este să ne gândim la interesul fiecăruia, dar nu trebuie să uităm interesul țării”.
La întâlnire au mai participat secretarul de stat Sorin Moise, dar și directorul general al Direcției Generale de Politici Agricole, Elena Tatomir, precizeează MADR.