COMUNICAT MADR. Pentru campania de primăvară 2021, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în temeiul art. 53 al Regulamentului CE 1107/2009, a autorizat utilizarea în situații de urgență a unor produse pe bază de substanțe active din categoria neonicotinoidelor la tratarea semințelor de porumb, precum și a semințelor de sfeclă de zahăr tratate cu un produs de protecția plantelor pe bază de neonicotinoide.
Este al doilea an consecutiv în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale NU acordă autorizații temporare pentru tratamentul semințelor de floarea-soarelui cu produse pe bază de substanțe active din categoria neonicotinoidelor.
Perioadele pentru care se acordă autorizațiile temporare sunt: 25 ianuarie - 24 mai 2020, în cazul tratării şi utilizării semințelor de porumb şi 1 martie – 30 mai pentru utilizarea semințelor tratate de sfeclă de zahăr.
Decizia MADR vine în urma solicitării Alianței pentru Agricultură și Cooperare (Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producatorilor Agricoli din România – LAPAR, Asociația Producătorilor de Porumb din România – APPR și Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV) și a Federației Cultivatorilor de Sfeclă din România.
Utilizarea semințelor de sfeclă de zahăr tratate cu neonicotinoide pentru combaterea unor dăunători NU constituie niciun pericol pentru organismele nevizate, inclusiv pentru insectele polenizatoare.
Autorizațiile temporare reprezintă instrumente legale pe care le au la dispoziție statele membre pentru a asigura fermierilor accesul la produse de protecție a plantelor în şi pentru situații unde există risc fitosanitar asupra culturilor, precizează Ministerul Agriculturii, într-un comunicat transmis astăzi, 19 ianuarie 2021, pentru AGROINFO.
CITEȘTE ȘI: STRIGĂTUL DE DISPERARE AL APICULTORILOR ROMÂNI: ANULAȚI AUTORIZAȚIILE PENTRU NEONICOTINOIDE!