AGENDA MINISTRULUI AGRICULTURII! Ministrul agriculturii, Adrian Oros, se întâlnește astăzi, 10 februarie 2021, cu reprezentanții crescătorilor de bovine din România pentru a discuta plata ajutoarelor pentru fermele de creștere a vacilor.
Potrivit agendei de lucru, anunțată astăzi de Ministerul Agriculturii, ministrul agriculturii și crescătorii de bovine discută pe tema acordării celor două subvenții din zootehnie, ajutorul național tranzitoriu, ANT, și sprijinul cuplat zootehnic (SCZ) și a altor ajutoare pentru fermele de creștere a bovinelor. Discuțiile cu crescătorii se desfășoară la Ministerul Agriculturii miercuri, 10 februarie 2021, începînd de la ora 16:00.
Crescătorii de bovine vor negocia cu ministrul agriculturii condițiile de acordare a ajutoarelor naționale tranzitorii (ANT) bovine, respectiv ANT 7 schema decuplată de producție, în sectorul lapte și ANT 8 schema decuplată de producție, în sectorul carne, precum și modul de acordare a sprijinului cuplat în zootehnie (SCZ) pentru specia bovine, informează Ministerul Agriculturii.
La discuțiile cu ministrul agriculturii participă mai multe asociații de profil, printre care Federația Crescătorilor de Bovine din România, Asociația Crescătorilor de Bovine de Carne, Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțata Românească tip Simmental, Asociația Holstein, Asociația Aberdeen Angus, etc.
Tot astăzi, la ora 11:00, ministrul Adrian Oros se întâlnește cu asociațiile crescătorilor de ovine și caprine pentru a discuta condițiile de acordare a sprijinului cuplat zootehnic.