SATUL ROMÂNESC. Eternul spaţiu transpus în versuri, cântat în doine, imortalizat în tablouri şi fotografii. O veşnicie pe care aşa ne-o dorim cu toţii, păstrată în poveştile copilăriei, în grădina cu legume, în plăcintele bunicilor noastre.
Însă luând la pas satele zilelor noastre nu poţi să nu constaţi, cu amărăciune, că veşnicia a cam pălit. Şi nu sunt doar constatări „la prima vedere”, ci statistici şi cifre care confirmă faptul că viitorul satului românesc depinde foarte mult de noi, cei care îi suntem contemporani. Dar, dincolo de fenomenul tot mai acut al depopulării, al migrării populaţiei tinere spre oraşe şi peste hotare, al gospodăriilor ţărăneşti aflate şi ele la limita supravieţuirii, demersurile jurnalistice pe care le-am iniţiat cu revista Ferma şi care vizează promovarea ruralului mi-au dat ocazia să afirm că da, SATUL ROMÂNESC ARE VIITOR!
În multe zone din ţară, mai timid, ce-i drept, tinerii ni se întorc acasă şi îşi investesc banii agonisiţi cu trudă în afaceri agricole şi non-agricole care prosperă. Ce-i drept, mulţi vin şi cu experienţa de lucru în occident, cu noţiuni de marketing şi strategii de vânzare învăţate de la străini şi pe care le aplică pe piaţa românească.
„E bucurie mare să mai vezi copii alergând şi jucându-se pe drum”, îmi spune o bătrână dintr-un sat timişean. Da, e mare lucru pentru că sunt comune întregi cu natalitate atât de scăzută încât abia se mai face câte o clasă de şcoală, pentru ciclul primar. Mulţi dintre copiii românilor se nasc acum în străinătate...
De multe ori, când bat uliţele satelor, mă gândesc sincer din ce-or mai trăi oamenii?! Efectivele de animale au scăzut foarte mult, grădinăritul, în multe locuri, a devenit doar o activitate de „hai să punem ceva, ca să nu se umple pământul de buruiană”. Dealuri întregi, păşuni comunale fără ţipenie de oaie sau vacă... E dezolant să asişti neputincios în faţa acestei realităţi dureroase, pe care doar frumuseţea naturii o mai compensează puţin.
Dar faptul că observăm şi nu acţionăm, fiecare după cum poate, ne face la fel de vinovaţi de declinul satului pe care îl iubim, dar căruia nu-i oferim mai nimic. Întreba cineva pe Facebook, la o postare pe care am făcut-o din Vrancea (unde am desfăşurat, în iunie, cea de-a doua ediţie a proiectului „Viitor Pentru Sate”), ce anume am făcut noi pentru satul românesc?
Tocmai ce spuneam: fiecare putem face cât de puţin din ce ştim mai bine să facem. Noi, jurnaliştii promovăm zonele pe care le vizităm, cu locuri, oameni, istorie, tradiţii, meşteşuguri, activităţi agricole, mici afaceri de la ţară... pe scurt, tot ceea ce se petrece bun şi frumos în satul românesc. Că de probleme, neajunsuri, scandaluri e plină lumea şi se ocupă alţii insistent să le scoată în faţă!
Acest editorial e un îndemn la regăsirea satului românesc. Adunaţi poze, amintiri, poveşti, îndeletniciri de la ţară şi promovaţi lucrurile frumoase pe care le descoperiţi. Le aşteptăm toate pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro. Contribuiţi şi voi la veşnicia satului şi perpetuarea valorilor care ne-au format ca oameni.